Rugăciunea sinceră şi smerită continuă să facă minuni
RV 20 mai 2013. O rugăciune curajoasă, smerită şi puternică, face minuni:
a spus Papa Francisc la Sf. Liturghie celebrată luni dimineaţă în capela Casei Sf.
Marta din Vatican. Au luat parte mai mulţi colegi de la Radio Vatican, însoţiţi de
directorul nostru general, pr. Federico Lombardi.
Liturgia Cuvântului a prezentat
luni la Evanghelie episodul în care discipolii lui Isus nu reuşesc să-l vindece pe
un copil bolnav. Trebuie să intervină Isus în persoană, care denunţă şi necredinţa
celor prezenţi. Tatăl copilului bolnav, în schimb, primeşte încurajarea lui Isus,
care-i spune: „Toate sunt cu putinţă pentru cel care crede” (Mc 9, 14-29).
Sfântul
Părinte a observat că deseori chiar şi cei care-l iubesc pe Isus nu îndrăznesc să
ceară prea mult în modul lor de a crede şi nu-şi pun toată încrederea în El. De ce
această necredinţă? „Probabil”, a spus Papa, „pentru că inima nu se deschide. Este
din cauza inimii închise, a inimii care vrea să aibă toate sub control”. O inimă care
nu se deschide, nu-i dă lui Isus controlul asupra lucrurilor. Când discipolii îl întreabă
pe Isus de ce nu au fost în stare să-l vindece pe cel bolnav, Domnul răspunde: „acest
fel de diavoli nu poate fi scos cu nimic altceva decât cu rugăciune” (v. 29).
Fiecare
dintre noi, a continuat Sf. Părinte, avem un pic de necredinţă. Este necesară o rugăciune
puternică, iar această rugăciune smerită şi puternică face astfel încât Isus să împlinească
minuni. Rugăciunea care cere o minune, o lucrare ieşită din comun – a continuat Papa
– „trebuie să fie o rugăciune împărtăşită, la care să participe toţi”.
Papa
Francisc a povestit în acest sens un episod care s-a întâmplat în Argentina. O fetiţă
de 7 ani s-a îmbolnăvit iar medicii îi mai dădeau doar câteva ore de viaţă. Tatăl
fetiţei, electrician, om de credinţă, aproape că şi-a ieşit din minţi de durere şi
– a povestit Papa – în această stare a luat un autobuz ca să meargă la sanctuarul
Maicii Domnului de la Lujan, la aproape 70 de km. ● „A ajuns la scurt timp
după ora 9 seara, când sanctuarul era de acum închis. El a început să
se roage la Maica Domnului ţinându-se cu mâinile de grilajul de fier.
Se ruga, plângea şi iar se ruga. A rămas acolo toată noaptea. Dar acest om ducea o
luptă: se lupta cu Dumnezeu, se lupta cu Dumnezeu pentru vindecarea fetiţei sale.
Pe la 6 dimineaţă a luat autobuzul şi s-a întors acasă, iar pe la 9 s-a dus la spital.
Aici, soţia lui era în lacrimi. El s-a gândit la ce era mai rău. «Dar ce s-a întâmplat?
Nu înţeleg». Soţia a răspuns: «Au venit doctorii şi mi-au spus că febra a dispărut,
că respiră bine, că nu are nimic. O vor mai ţine două zile în plus, dar nici ei nu
înţeleg ce s-a întâmplat». Acestea – a reluat Papa – se întâmplă în zilele noastre:
minunile există!”.
Dar e necesar ca rugăciunea să pornească din inimă:
„O rugăciune curajoasă, care se luptă pentru a ajunge la acea minune. Nu ca acele
rugăciuni pe care le facem din politeţe (…) Nu, trebuie să fie o rugăciune curajoasă,
asemenea rugăciunii lui Abraham care se lupta cu Domnul pentru a cruţa cetatea, ca
rugăciunea lui Moise care avea mâinile ridicate şi oboseau rugându-l pe Domnul; ca
rugăciunea atâtor persoane care cred şi se roagă cu credinţă”. ● „Rugăciunea
face minuni, dar trebuie să avem credinţă! Mă gândesc că am putea face o rugăciune
frumoasă şi să spunem astăzi în timpul zilei: «Cred, Doamne, ajută necredinţei
mele…» (v. 24). Şi când ni se cere să ne rugăm pentru atâta lume care
suferă în război, pentru refugiaţi, cei care trec prin atâtea drame
din timpurile noastre, să ne rugăm, dar, cu inima către Domnul, să spunem
«Ajută-i!» şi, în acelaşi timp: «Cred, Doamne, ajută necredinţei mele»,
necredinţei care vine şi în timpul rugăciunii mele!”.