(RV – 16 mai 2013) „Biserica are mare nevoie de zel apostolic care ne mână
înainte în vestirea lui Isus”, a spus papa Francisc la Sfânta Liturghie din capela
Casei Sfânta Marta din Vatican. • Puţinii bogaţi devin di ce în ce
mai bogaţi în timp ce majoritatea slăbeşte:este denunţul papei Francisc
în discursul către ambasadorii nerezidenţi pe lângă Sfântul Scaun, din Kârgâzstan,
Antigua şi Barduba, Marele Ducat al Luxemburgului şi Botswana întâlniţi joi dimineaţă
în Vatican. • O „decizie istorică care a deschis noi căi Evangheliei”,
a spus Papa Francisc despre Edictul lui Constantin, într-un mesaj semnat de cardinalul
secretar de Stat, Tarcisio Bertone, edict care, acum 1700 de ani, a decretat la Milano
sfârşitul persecuţiilor şi libertatea religioasă pentru creştini. • Spontaneitatea
şi stilul său unic de a-l mărturisi pe Isus Cristos au impresionat întreaga omenire,
a spus despre actualul Pontif mons. Eduardo Garcia, arhiepiscopul auxiliar de Buenos
Aires. • „Exemplul martirilor noştri să ne întărească, fiindcă pe urmele
Mântuitorului au transformat şi ei mormintele lor în locuri luminoase”,
au scris episcopii din România în comunicatul final al sesiunii de primăvară a Conferinţei
Episcopale din România.
• La „flagelul terorismului” trebuie să
răspundem cu „solidaritate între naţiuni”, a spus arhiepiscopul Francisc Chullikatt,
observatorul permanent al Sfântului Scaun pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, cu
ocazia dezbaterii asupra terorismului din Africa.
Vineri, 17 mai, în calendarul
bizantin român, Sf. ap. Andronic şi cei împreună cu el (+sec.I) şi Sf. Iunia;
în calendarul roman sau latin Sf Pascal Baylon, călugăr şi Fericitul Ioan Scheffler,
ep martir.