(RV – 14 mai 2013) Avem nevoie de „o inimă largă” care să fie capabilă de iubire,
a spus papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată marţi dimineaţă, în capela casei
„Sfânta Marta” din Vatican.
• Ziua Mondială a Tineretului, care
se va desfăşura între 23 şi 28 iulie, la Rio de Janeiro, a fost consacrată Sfintei
Fecioare Maria de la Fatima.
• Sfântul Părinte a acceptat renunţarea
la conducerea pastorală a diecezei de Temuco, prezentată de mons. Manuel Camilo
Vial Risopatrón, pentru limită de vârstă, şi l-a numit episcop de Temuco pe mons.
Héctor Vargas Bastidas, S.D.B., până în prezent episcop de San Marcos de Arica
•
Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun invită la Conferinţa-dezbatere „Conciliul
Vatican al II-lea – o busolă pentru ziua de mâine”, susţinută de ES Mons. Jean-Louis
Bruguès, O.P, arhivar şi bibliotecar al Sfintei Biserici Romane. Evenimentul are
loc miercuri, 15 mai, la ora 18, la Colegiul Pontifical Pio Romeno.
• În
acest an, revista „Lumina creştinului” îşi sărbătoreşte centenarul. Jubileul va fi
marcat sâmbătă, 18 mai 2013, la catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din
Iaşi
• Aproximativ 80% dintre creştinii din Irak au fost nevoiţi
să-şi părăsească ţara de la căderea regimului Saddam Hussein, în 2003, şi până
astăzi.
• Miercuri, 15 mai, în calendarul bizantin român cuv. Pahomie cel
Mare (+346); Sf. aep Ahile al Larissei, Taumaturgul (+ sec V-VI); în calendarul
roman sau latin Sf. Isidor Plugarul.