2013-05-07 14:27:00

Propovăduirea lui Cirstos printre necreştinii din Vietnam


(RV, 07 mai 2013) Noua Evanghelizare nu este „un produs nou” pe care Biserica vrea să-l propună într-o ipotetică „piaţă a noilor religii”. Dimpotrivă, ea îşi are originile în sufletul fiecărei persoane care încearcă „să-l găsească pe Isus în prietenie”, angajându-se „pentru El şi pentru a da viaţă învăţăturilor Sale”, a spus mons. Joseph Ngueyn Nang, episcop al diecezei de Phat Diem din nordul Vietnamului, vorbind despre sensul misiunii şi al credinţei creştine într-o ţară „socialistă”.

În ultimii ani, Vietnamul a fost de mai multe ori criticat de către organizaţiile şi de către guvernele internaţionale pentru violarea libertăţii religioase. Comunitatea catolică locală găseşte însă forţa de a creşte în ciuda dificultăţilor, tocmai datorită comuniunii dintre preoţi, persoanele consacrate şi laici.

La sfârşitul lunii aprilie, în dieceza Than Hoa din nordul ţării, a avut loc întâlnirea anuală a preoţilor vietnamezi; aici s-a discutat despre umanitate, spiritualitate, acţiuni sociale, serviciul pastoral, dar s-au abordat şi teme ale „Noii Evanghelizări”.

La eveniment au participat 477 de preoţi pentru a-şi reîmprospăta vigoarea vocaţiei lor, precum şi implicarea în conducerea comunităţilor parohiale, mai ales în Anul Credinţei stabilit de Benedict al XVI-lea, Papa emerit.

Preoţilor prezenţi li s-a cerut să colaboreze cu laicii şi să-şi împărtăşească reciproc experienţele misiunii, pentru ca toţi creştinii să fie sprijiniţi în misiunea încredinţată lor, aceea de a anunţa Cuvântul lui Dumnezeu.

Mons. Nang a împărtăşit celor prezenţi experienţa sa de la Sinodul Episcopilor din Asia, sinod desfăşurat la Roma în octombrie 2012, iar pr. Pius Ngo Phuc Hau a explicat semnificaţia misiunii între necreştini, numindu-i „fraţi”. Acesta din urmă atrage atenţia asupra faptului că mărturisirea credinţei este esenţială pentru o mai bună înţelegere reciprocă, pregătindu-i în acelaşi timp pe necreştini să-l primească pe Isus.

Episcopii şi preoţii prezenţi la această întâlnire au confirmat importanţa laicilor ca model de viaţă familială în viaţa creştinilor şi a parohiilor.

La Sfânta Liturghie din 25 aprilie a fost prezent şi mons. Leopoldo Girelli, reprezentant provizoriu al Vaticanului în Vietnam. Acesta a vorbit despre împărtăşirea Cuvântului lui Dumnezeu şi a subliniat misiunea fiecărui creştin în dimensiunea universală a Bisericii. Adresându-se preoţilor, mons. a spus: „Fiţi miniştri ai Cuvântului lui Dumnezeu pentru toţi oamenii”.

(rv – H.A.C.)

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.