2013-05-06 17:38:34

Nu există înviere fără moarte: PS Alexandru Mesian în Pastorala de Paşte


(RV - 6 mai 2013) „Trebuie să înţelegem şi să trăim adevăratul mesaj al Paştilor, mesajul Iubirii care S-a jertfit pentru noi: la Înviere nu se ajunge decât prin Cruce, la fericire numai prin acceptarea suferinţei”, scrie Preasfinţitul Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, în Pastorala adresată credincioşilor din eparhia sa.

„Nu există înviere fără moarte. Învierea lui Cristos din Duminica Paştilor a fost precedată de crucea, patima şi moartea Sa”.

Păstorul Eparhiei de Lugoj le-a reamintit credincioşilor că după Înviere Isus i-a transformat pe apostolii în „martori neînfricaţi ai învierii Sale”, discipoli acum dispuşi să-l mărturisească cu preţul vieţii lor: „Dacă în Ghetsimani şi pe Golgota, în patima şi moartea Sa, ucenicii l-au părăsit şi s-au lepădat de El, după învierea din morţi nimeni şi nimic nu-i va mai putea despărţi de Învăţătorul lor iubit!”.

De asemenea Excelenţa Sa a subliniat că „învierea Domnului este evenimentul fără pereche în istoria lumii (…), un eveniment central şi unic (…), fundamentul credinţei, învăţăturii şi spiritualităţii creştine”, iar moartea lui Isus a fost una reală, de asemenea şi Învierea Sa din morţi.

Isus, stăpân asupra morţii încă dinainte de Duminica Biruinţei, prin Învierea Sa dă sens tuturor lucrurilor, pentru că acest eveniment istoric este izvorul şi originea bucuriei Paştilor, bucurie care ne transfigurează: „a sărbători Paştile”, mărturiseşte păstorul de suflete, „înseamnă să trăim transformarea lumii prin Isus Cristos şi să reînnoim în noi viaţa”.

„Prin Înviere, Isus ne cheamă să răstignim împreună cu El omul vechi din noi, omul păcatului, pentru ca prin Spiritul Sfânt, care locuieşte în noi «să umblăm întru înnoirea vieţii» (Romani, 6,4)”.

Dacă înainte de Înviere lui Isus din morţi oamenii sunt cei care-l caută, imediat după marea biruinţă a vieţii asupra morţii, Cristos este cel care-i caută pe cei care, nefiind încă martorii ai Învierii, sunt speriaţi si dezamăgiţi.

„Şi astăzi, Cel înviat este prezent în mijlocul nostru şi ne linişteşte: nu vă temeţi, vă voi găsi şi în întuneric, în pulberea păcatelor voastre, în fuga dezamăgirilor voastre. Dacă suntem pregătiţi să acceptăm mesajul Învierii (…) viaţa noastră va renaşte cu entuziasmul ucenicilor şi optimismul Învierii va fi nota dominantă a credinţei noastre”, încheie Pastorala de Paşte Preasfinţitul Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj.

(RV - bru.ro - H.A.C.)

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.