În curând două noi Fericite: Maria Cristina de Savoia şi Maria Bolognesi
(RV – 3 mai 2013) O regină care s-a dedicat săracilor şi o mistică care
purtat în propriul trup suferinţele lui Isus, oferindu-le celor bolnavi. Este vorba
de Maria Cristina de Savoia şi de Maria Bolognesi, două viitoare Fericite
ale căror miracole au fost recunoscute de Biserică şi care vor fi în curând ridicate
la cinstea altarelor.
Decretele care privesc virtuţile eroice ale altor
doi Slujitori ai lui Dumnezeu – preotul Gioacchino Rossellò i Ferrà, fondatorul congregaţiei
Preasfintele Inimi, a lui Isus şi a Mariei şi călugăriţa Maria Teresa a Sfântului
Iosif, fondatoarea congregaţiei Surorile Carmelite ale Pruncului Isus au fost promulgate
vineri de Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, după autorizaţia acordată joi de papa
Francisc cardinalului Angelo Amato.
Colegul nostru Alessandro de Carolis,
de la redacţia centrală, ne oferă câte un scurt medalion al viitoarelor Fericite
Maria Cristina de Savoia şi Maria Bolognesi:
Se
întâmpla în jurul anului 1830. O trăsură traversa străzile strâmte ale oraşului italian
Napoli. La un moment dat trăsura se opreşte brusc, din aceasta coborând regina în
persoană care, cu graţia caracteristică, se îngenunchează fără să-i pese de noroiul
străzii. De la fereastra trăsurii văzuse trecând un preot care ducea Preasfântul Sacrament
unui bolnav. Dar gestul Marie de Savoia nu ar fi putut surprinde pe nimeni, căci era
cunoscută religiozitatea reginei şi dăruirea acesteia faţă de săraci.
De acord cu soţul său, regele de Napoli, Ferdinand al II-lea, Maria de Savoia
a stabilit chiar în ziua nunţii ca o parte din banii pentru sărbătoarea de nuntă să
fie donaţi pentru zestrea a 240 de tinere mirese sărace şi pentru redobândirea
de către mai mulţi săraci a bunurilor amanetate pentru a putea trăi. Pentru Maria
Cristina nu doar săracii au reprezentat o datorie morală dar şi mulţi condamnaţi la
moarte care, datorită intervenţiei sale, au fost graţiaţi.
Spre deosebire
de Maria Cristina de Savoia, cealaltă viitoare Fericită italiană – Maria Bolognesi,
originară din provincia de Rovigo – a trăit în în secolul XX într-un ambient de
extremă sărăcie, cunoscând mizeria şi foamea, dar ea a răspuns tuturor dificultăţilor
cu rugăciunea devenită o necesitate vitală. Mariei Bolognesi a purtat în propriul
trup stigmatele, suferinţele şi rănile Pătimirii Mântuitorului, dar nimic nu
a împiedicat-o să se dedice angajării în Biserică, activităţilor predării catehismului
în parohie sau contribuţiei în activităţile Acţiunii Catolice,
rămânând – în ciuda suferinţelor îndurate de-a lungul vieţii –
„o femeie tăcută a carităţii”.