Problema şomerilor este şi problema noastră: veghe de rugăciune în arhidieceza de Torino

RV 30 apr 2013. „Familia, munca şi fabrica”: s-a desfăşurat luni, la Torino, o veghe de rugăciune pe această temă, la iniţiativa arhiepiscopului Cesare Nosiglia.

Veghea de rugăciune a avut loc la Sanctuarul Maicii Domnului „Consolata” din oraşul italian, în contextul manifestărilor prilejuite de Ziua Muncii, marcată la nivel internaţional pe 1 mai, comemorarea liturgică a Sf. Iosif Muncitorul.

Au fost invitaţi toţi muncitorii din orice domeniu şi pregătire profesională, alături de reprezentanţi ai instituţiilor, organizaţiilor şi asociaţiilor de profil.

Veghea de rugăciune, cu începere de la ora 21.00, a fost precedată de o Masă Rotundă despre raportul dintre familie, muncă şi spaţiul de producţie, toate fiind supuse în ultimii ani la schimbări greu de înţeles şi de transformat în oportunităţi.

Redăm, în cele ce urmează, câteva fragmente din discursul arhiepiscopului de Torino, mons. Cesare Nosiglia.

„Astăzi”, a spus arhiepiscopul, „asistăm la un fapt foarte grav: tăcerea care învăluie condiţiile concrete de viaţă ale atâtor familii, întreprinzători şi muncitori, care suferă consecinţele crizei fără a găsi pe cineva care să-i sprijine şi să-i asculte printr-o importantă acţiune de însoţire. Şi aceasta, pentru a nu mai vorbi de atâţia tineri care, după ce au căutat şi n-au găsit accesul pe piaţa muncii, nici măcar nu-l mai caută”.

„Faptul de a se simţi neputincioşi şi singuri în abordarea situaţiilor ce decurg din lipsa unui loc de muncă, duce la pierderea completă a stimei faţă de sine şi la prăbuşirea în propriile probleme, fără a mai avea uneori posibilitatea de a scăpa de acestea, până la decizia unor gesturi extreme de respingere a vieţii înseşi, după cum ne arată exemplele tragice şi foarte dureroase din aceste zile în regiunea noastră”.

„În faţa acestei realităţi nu putem rămâne indiferenţi şi absenţi. Am cerut, de aceea, Oficiului pentru Pastoraţia Socială şi a Muncii, în colaborare cu asociaţiile de profil, în afară de oficiile Serviciului pentru Muncă, lansate în mai multe parohii ale diecezei, să înfiinţeze unul sau mai multe Centre de ascultare şi însoţire pentru întreprinzătorii şi muncitorii care trec prin situaţii grele, ca să li se ofere un sprijin concret care să-i îndepărteze de tentaţii distrugătoare pentru sine, pentru cei dragi şi pentru întreaga societate. E necesar să ia fiinţă spaţii de adevărată fraternitate, în care să simţi efectiv îngrijirea inimii. Adevărata asistenţă înseamnă «a sta alături», a se îngriji de persoana respectivă şi nu a se pune în locul ei. Un fel de acompaniament existenţial, în cadrul căruia devine posibil un schimb de daruri între cei aflaţi în nevoi, chemaţi să se pună în joc cu răspundere, şi cei care împărtăşesc problemele împreună cu ei. Nu numai cu pâine trăieşte omul, dar şi din cuvinte care dau vieţii un sens”.

În acest sens, arhiepiscopul de Torino a salutat iniţiativa sindicatelor de sensibilizare a locuitorilor cu privire la problema locului de muncă drept „factor de neînlocuit pentru orice persoană, familie şi comunitate. Este de dorit ca iniţiativa să primească adeziunea tuturor componentele din regiune, dovedind astfel solidaritate deplină şi necesară pentru a da speranţă şi tărie celor care sunt sau riscă să devină şomeri. Problema lor este şi trebuie să fie considerată problema noastră, a tuturor”.

Referindu-se la parabola proclamată în cadrul veghii de rugăciune, despre lucrătorii chemaţi la ore diferite să lucreze în vie (Matei 20,1-6), arhiep. Nosiglia a observat că „interpretarea religioasă şi spirituală este clară: Dumnezeu nu se uită la cantitatea celor pe care le facem, dar la calitatea şi iubirea cu care le facem. Tâlharul cel bun de pe cruce este cu siguranţă un lucrător chemat în ultimul ceas, dar cu toate acestea primeşte răsplata celor dintâi, a Fecioarei Maria, a apostolilor, a sfinţilor şi martirilor, pentru că iubeşte intens şi îl roagă cu credinţă pe Isus. Această aparentă injustiţie distributivă, vizibilă la stăpânul viei din parabolă, face să se întrezărească o valoare solidă de pe piaţa muncii care astăzi se subţiază: solidaritatea dintre toţi lucrătorii, drept care tuturor se datorează în orice caz un salariu just şi acelaşi sprijin pentru o viaţă demnă şi un viitor asigurat”.

„Dreptatea şi solidaritatea merg împreună şi se realizează între muncitori”, a reluat arhiepiscopul de Torino, „atunci când se percepe faptul că greutăţilor câtorva sunt greutăţile tuturor, iar drepturile câtorva trebuie apărate şi promovate ca drepturi ale tuturor. Aceasta este certitudinea care trebuie să-l însufleţească pe creştin chiar şi în domeniul muncii, unde par să aibă întâietate logici şi legi absolute şi unde omul se simte depăşit de o realitate care uneori apare invincibilă şi în faţa căreia se simte neputincios.

„E necesar ca nu din exterior, ci din interiorul experienţei de muncă, din interiorul oricărui domeniu de muncă, creştinii să se propună ca ferment şi forţă de schimbare interioară şi socială a omului care munceşte, punând în valoare marile energii de solidaritate şi unitate, care sunt proprii tradiţiei sociale creştine şi pe care o răspândită cultură individualistă şi corporativistă tinde să le denatureze şi să le distrugă. Dacă vrem ca omul să fie în centrul muncii, e necesar ca în această privinţă toate forţele sociale să se îndrepte cu mare determinare şi, apoi, să fie coerente în a păstra ferm acest obiectiv, urmărindu-l nu doar pe plan social dar şi cultural şi spiritual.

Credinţa în Cristos ne ajustă să atingem acest obiectiv. Noi ştim că cel care crede aduce pe piaţa muncii forţa răscolitoare a Învierii Domnului. Învierea lui Cristos este fundamentul ultim al unei speranţe vitale, care cuprinde acţiunea socială a celui care crede în ea şi devine în acelaşi timp ferment de schimbare a întregii societăţi”.

(rv – A.D.)