2013-04-28 20:06:33

Dumnezeu ne dă curajul de a merge contracurentului


RV 28 apr 2013. „Rămâneţi tari pe drumul credinţei cu speranţa neclintită în Domnul. El ne dă curajul de a merge împotriva curentului”. Papa Francisc a adresat acest îndemn celor peste 70 de mii de persoane prezente duminică în Piaţa Sf. Petru la Sfânta Liturghie în care a administrat Sacramentul Mirului unui număr de 44 de copii, printre care şi unui român.

Aici, în Piaţa Sf. Petru – a spus preşedintele Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare, arhiep. Rino Fisichella, au sosit mii de credincioşi, mai ales tineri, care au luat hotărârea de a crede şi de a-şi schimba inima. Cei 44 de credincioşi – copii, adolescenţi şi tineri – care au primit duminică Sacramentul Mirului au venit din toate colţurile lumii, din Congo şi Columbia, din Filipine şi Irlanda, pentru a da câteva nume. Au fost aleşi credincioşi pentru care viaţa de credinţă înseamnă încercare, din ţări de război şi suferinţă, dar şi din bogata Europă.

Fiecăruia dintre ei, Papa le-a cerut să-şi joace viaţa pe idealuri mari:
● „A-l urma pe Domnul, a lăsa ca Spiritul său să transforme zonele noastre de umbră, comportamentul nostru care nu este după Dumnezeu şi să spele păcatele noastre, este un drum care întâmpină multe piedici, în afara noastră, în lumea în care trăim, care deseori nu ne înţelege, dar şi înlăuntrul nostru, în inima noastră. Dar greutăţile, încercările, fac parte din drumul care duce la slava lui Dumnezeu, după cum a fost pentru Isus, care a fost preamărit pe Cruce. Le vom întâlni mereu în viaţă! Nu vă descurajaţi: avem tăria Duhului Sfânt pentru a învinge greutăţile noastre!”

Piaţa San Pietro era plină în orice colţ posibil, cu complicitatea unei frumoase zile de soare care a înlesnit afluxul de credincioşi. Papa i-a îndemnat pe toţi să „rămână tari pe drumul credinţei cu speranţa de neclintit în Domnul”.
● „Ascultaţi bine, tineri: a merge împotriva curentului face bine la inimă, dar e nevoie de curaj pentru a merge contracurentului şi El, Domnul, ne dăruieşte acest curaj. Nu există greutăţi, încercări, neînţelegeri care ar trebui să ne înspăimânte dacă rămânem uniţi cu Dumnezeu aşa cum mlădiţa este legată de viţă, dacă nu pierdem prietenia lui, dacă îi facem mereu spaţiu în viaţa noastră. Aceasta, mai ales când ne simţim săraci, slabi, păcătoşi, pentru că Dumnezeu dă tărie slăbiciunii noastre, bogăţie sărăciei noastre, convertire şi iertare păcatului nostru”.

La rugăciunea „Regina Coeli”, recitată pe esplanada bazilicii vaticane la încheierea Sfintei Liturghii, Papa a menţionat încă o dată solidaritatea sa spirituală cu familiile victimelor făcute de prăbuşirea unei fabrici din Bangladesh. „Din adâncul inimii”, a spus Papa, „adresez un puternic apel pentru a fi tutelată întotdeauna demnitatea şi siguranţa muncitorului”.

Primiţi şi Binecuvântarea Apostolică, invocată de Papa Francisc la încheierea Sfintei Liturghii, duminică, în Piaţa Sf. Petru, binecuvântare ce ajung prin mass-media la toţi cei care o primesc în spirit de credinţă.

Aici, serviciul audio integral şi Binecuvântarea Apostolică: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.