2013-04-27 16:43:26

Doi episcopi ortodocşi sirieni, răpiţi în ajunul Săptămânii Mari


RV 27 apr 2013. În rândul creştinilor din Siria şi din lumea întreagă creşte neliniştea pentru soarta arhiepiscopilor ortodocşi sirieni de Alep, Mar Gregorios Yohanna Ibrahim şi Boulos (Paul) al-Yazigi, răpiţi luni, 22 aprilie, în teritoriul cuprins între metropola siriană şi graniţa cu Turcia.

Între timp ies la iveală noi detalii privind dinamica răpirii. Cei doi mitropoliţi, potrivit agenţiei Fides, au fost luaţi ostatici de un grup de necunoscuţi în timp ce organizau revenirea episcopului greco-ortodox Boulos la sediul său episcopal, de la care lipsea de aproximativ trei luni. Surse din Turcia confirmă pentru agenţia Fides că mitropolitul Boulos al-Yazigi a plecat din Siria în luna februarie pentru a efectua o vizită pastorală în rândul comunităţilor creştine greco-ortodoxe de pe teritoriul turcesc dar se află sub jurisdicţia Patriarhatului greco-ortodox de Antiohia. Planul iniţial de a se întoarce în Siria prin Liban s-a dovedit imposibil de pus în practică. De aceea, mitropolitul siro-ortodox Mar Gregorios Yohanna Ybrahim şi-a oferit disponibilitatea de a-l ajuta pe arhiep. Boulos al-Yazigi să revină în eparhie în vederea Săptămânii Mari după ritul bizantin. Luni dimineaţă, 22 aprilie, Mar Gregorios a mers cu şoferul său la graniţa cu Turcia pentru a-l prelua pe episcopul greco-ortodox şi a-l aduce în Siria. Cei doi ierarhi erau încrezători că vor intra împreună în oraşul Alep folosindu-se de drumuri considerate „sigure”, la care a recurs şi cu alte ocazii la întoarcerea de la graniţa cu Turcia. La scurt timp după ce au confirmat unor preoţi greco-ortodocşi rezidenţi în Turcia faptul că s-au întâlnit pe teritoriul sirian, cei doi episcopi au devenit de negăsit.

În regiunea dintre Alep şi frontiera turcească sunt active mai multe facţiuni militare şi grupări de diferite ideologii. Sunt frecvente în această zonă şi confruntările armate dintre grupările prezente.

Demnă de semnalat este şi luarea de poziţie a Organizaţiei pentru Cooperare Islamică (OIC) care a condamnat răpirea celor doi episcopi. Ekmeleddin Ihsanoglu, secretarul organizaţiei panislamice, a cerut repunerea imediată şi necondiţionată în libertate a celor doi episcopi ortodocşi, specificând că răpirea acestora „contravine principiilor islamului autentic şi înaltului statut pe care islamul îl acordă ecleziasticilor creştini”.

(rv – R.P. / A.D.)








All the contents on this site are copyrighted ©.