2013-04-22 15:23:23

Iaşi: întâlnirea diecezană a ministranţilor


RV 22 apr 2013. Peste 800 de ministranţi, copii şi adolescenţi care-l ajută pe preot la altar, au venit din parohiile diecezei de Iaşi la întâlnirea cu episcopul Petru Gherghel, sâmbătă 20 aprilie, la catedrala din vechea capitală moldavă: informează site-ul ercis.ro. Sfânta Liturghie, celebrată în catedrala nouă alături de PS Aurel Percă, a marcat practic, Ziua Ministrantului, în contextul Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Vocaţii.

Cei mai mulţi din micii slujitori ai altarului au văzut pentru prima dată, probabil, catedrala diecezei din centrul oraşului şi, după amiază, seminarul din Copou.

La predica Sfintei Liturghii, PS Petru Gherghel a menţionat predilecţia lui Cristos, Bunul Păstor, pentru copii şi ministranţi. "«Lăsaţi copiii să vină la mine, căci a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor». Lăsaţi copiii să urce la altar, căci lor le este dat să fie cel mai aproape de preoţii mei şi de inima mea", a mai spus episcopul la predică. "Lăsaţi ca ei să fie primii ce se umplu de lumină şi ei să fie cei dintâi care să poarte lumina la ceilalţi colegi şi la toţi cei dragi din familie".

Episcopul Gherghel a menţionat şi pelerinajul efectuat în 2010 la Roma de ministranţii din lumea întreagă. Adresându-se celor peste 53 de mii de ministranţi prezenţi în Piaţa Sf. Petru, printre care şi 105 din România, Benedict XVI spunea: "Faceţi-l tot mai prezent pe Isus în lume, aşa cum a făcut-o sfântul Tarciziu, patronul acoliţilor şi ministranţilor".

Preluând gestul aprinderii lumânării pascale, episcopul Gherghel a invitat ministranţii să aprindă lumânările primite şi să recite rugăciunea Crezului. Aceasta, a spus păstorul diecezei moldave, „este simbolul iubirii şi luminii divine care a venit în lume, şi numai în lumina ei vom putea merge în siguranţă şi vom putea învinge întunericul acestei lumi. Ţinând-o în mâini vom recita cu toţii crezul, exprimând credinţa pe care voi sunteţi datori să-o iubiţi, să-o mărturisiţi şi să daţi dovadă în viaţa voastră că o iubiţi şi o împărtăşiţi şi altora.

Vă chem să păstraţi cu grijă acest dar, aceasta lumină, simbolul darului iubirii lui Isus şi al credinţei şi să nu vă ruşinaţi să-o purtaţi în mâini şi inimi în mijlocul lumii de azi”.

Unul dintre ministranţi – Ştefan, din Bacău – a spus: "Mi-a plăcut mult sfânta Liturghie de la catedrală şi vizitarea Seminarului. Am văzut multe lucruri frumoase aici. Mi-a plăcut cel mai mult biblioteca pentru că sunt acolo numeroase cărţi, apoi capela, dar şi de seminariştii care sunt aici. Vreau ca, după ce voi creşte, să vin la Seminar".

(ercis.ro - Virgiliu Demşa-Crainicu / rv – A.D.)








All the contents on this site are copyrighted ©.