2013-04-19 20:27:39

Cardinalul Sandri la Colegiul Pio Romeno, despre Anul Credinţei şi Conciliul Vatican II


RV 19 apr 2013. Bisericile Orientale Catolice sunt chemate să meargă în istorie pe calea fidelităţii: „în fidelitate faţă de Cristos şi de Biserică, de Evanghelia neschimbătoare, dar şi faţă de om şi de istorie, care sunt schimbătoare; fidelitate faţă de origini dar şi de prezentul proiectat spre viitor. Este reflecţia card. Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, la conferinţa prezentată joi seară la Colegiul Pio Romeno din Roma pe tema „Conciliul Vatican II şi Orientalii”.

Cardinalul Sandri a vorbit pe larg despre decretele conciliare „Orientalium Ecclesiarum” şi „Unitatis Redintegratio”, care se alimentează din izvoarele constituţiei dogmatice „Lumen Gentium”. Aceste documente, a spus prelatul vatican, descriu „identitatea Bisericilor Orientale în comuniunea catolică şi misiunea lor ecumenică”; în acelaşi timp, acestea „constituie sursa imediată a succesivei codificări canonice, diferită de cea a Bisericii latine”.

Intervenţia cardinalului Sandri a inaugurat o serie de conferinţe despre Anul Credinţei organizate de Ambasada României pe lângă Sf. Scaun şi Colegiul Pontifical Pio Romeno.

La inaugurarea seriei de conferinţe, joi, seară, au luat parte, printre alţii, Beatitudinea Sa Ignace Youssif al III-lea Younan, patriarhul de Antiohia a Sirienilor, în comuniune cu Roma, şi PS Mihai Frăţilă, episcopul vicar al Bucureştilor pentru Arhiepiscopia Majoră Greco-Catolică de Făgăraş şi Alba-Iulia.

După conferinţa despre Conciliul Vatican II şi orientalii, am stat de vorbă cu PS Mihai Frăţilă, cu pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pio Romeno, care a lansat recent şi pagina de internet a acestui prestigios institut pontifical (pioromeno.com), în fine, cu organizatorul conferinţelor despre Anul Credinţei, ambasadorul României pe lângă Sf. Scaun, Bogdan Tătaru-Cazaban.

Aici, serviciul audio integral: RealAudioMP3
(rv – A.D.)








All the contents on this site are copyrighted ©.