2013-04-18 15:17:12

Continuă vizita “ad Limina” a episcopilor din nord-estul Italiei


RV 18 apr 2013. Sfântul Părinte a primit joi un nou grup de episcopi din regiunea ecleziastică italiană Triveneto, cu ocazia vizitei “ad Limina Apostolorum”.

Printre aceştia se afla şi mons. Andrea Bruno Mazzocato, arhiepiscop de Udine. Redacţia noastră centrală l-a întrebat cum a decurs întâlnirea cu Papa Francisc:
● „Foarte bine! Foarte bine, pentru că Sfântul Părinte a instaurat cu mare uşurinţă un climat de fraternitate. Dorinţa sa de colegialitate o traduce şi prin în modul imediat şi fratern cu care vorbeşte cu noi, episcopii. A fost un adevărat dialog, în care ne-am ascultat reciproc. Papa a pus accentul pe tema vocaţiilor, în special pe vocaţiile la viaţa consacrată de femei şi de bărbaţi. Totodată, pe necesitatea de a transmite celor tineri un mesaj puternic, entuziasmul şi dorinţa de a face alegeri importante în viaţă. În această privinţă Papa a primit şi sprijinul nostru, pentru că vocaţiile şi tinerii reprezintă un punct delicat la care ţinem cu toţii”.

Întrebat cu privire la pontificatul papei Francisc, arhiepiscopul de Udine a răspuns: „Îmi doresc să continue aşa cum a început. A venit ca o adiere de speranţă, dar ştie să transpună de o manieră imediată marile mesaje ale Evangheliei. Acest lucru a impresionat în mod extraordinar foarte multă lume. A arătat faptul că Biserica are o rezervă interioară de spiritualitate care-i permite să se reînnoiască fără încetare. Să cerem ajutorul Duhului Sfânt pentru ca Papa să meargă mai departe pe linia începută”.

(rv – S. Centofanti/A.D.)








All the contents on this site are copyrighted ©.