2013-04-12 20:03:47

Duminica a IV-a din Post după ritul bizantin român: meditaţie a pr. G. Buboi


RV 12 apr 2013. Reluăm, ca în fiecare vineri, seria meditaţiilor de pregătire la Duminicile din Postul şi Timpul Paştelui după ritul bizantin român.

„Sine dominico non possumus”, spuneau primii creştini în faţa prigonitorilor care nu le dădeau voie să celebreze în pace riturile sacre duminicale: adunarea liturgică, Sf. Liturghie, slujirea săracilor şi odihna cuvenită demnităţii umane. În timpurile noastre, s-ar putea spune, prigonitorii nu mai sunt la fel de înverşunaţi, dar alte interese şi impuneri le-au luat locul, astfel încât creştinul este chemat să fie vigilent şi să redobândească bucuria de a celebra duminica, sărbătoare a sufletului, în toate dimensiunile ei biblico-creştine.

Meditaţiile pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma, ne ajută să conştientizăm ritmul duminical al săptămânii creştine, astfel încât să redobândim curajul de a spune asemenea creştinilor de odinioară: „sine dominico non possumus” – „fără duminică, nu putem trăi”.

Aici, serviciul audio cu meditaţia pr. G. Buboi: RealAudioMP3

(rv – A.D.)







All the contents on this site are copyrighted ©.