2013-04-11 12:44:26

Papa Francisc: ascultarea lui Dumnezeu şi urmarea căii lui Isus ne fac cu adevărat liberi şi fericiţi


(RV – 11 aprilie 2013) Ascultarea lui Dumnezeu ne face liberi şi părtaşi la acea fericire pe care „propunerile lumii” nu ne-o pot garanta, a subliniat papa Francisc joi dimineaţă, la Sfânta Liturghie prezidată în capela Casei Sfânta Marta din Vatican, cu participarea unor angajaţi ai cotidianului „L'Osservatore Romano”.
Mai multe amănunte aflăm de la colegul nostru Amedeo Lomonaco:

„A i se supune lui Dumnezeu înseamnă a-l asculta, a avea inima deschisă pentru a merge pe calea pe care ne-o indică. Supunerea faţă de Dumnezeu înseamnă ascultarea Sa. Şi acest lucru ne face liberi”. A i se supune lui Dumnezeu înseamnă a-i asculta vocea, cum a făcut Petru care, adresându-se fariseilor şi scribilor, a spus: „Eu fac ceea ce-mi spune Isus, nu ceea ce vreţi voi să fac”, a explicat Sfântul Părinte.

„În viaţa noastră” – a adăugat – „auzim şi lucruri care nu vin de la Isus, care nu vin de la Dumnezeu”, iar slăbiciunile noastre ne conduc uneori pe o cale greşită sau pe o stradă cu o dublă orientare, „un soi de viaţă dublă”, alimentată „de ceea ce ne spune Isus” şi „de ceea ce ne spune lumea”. Dar ce se întâmplă – a întrebat Papa – „când îl ascultăm pe Isus?” Uneori, cei care fac propuneri legate de cele ce aparţin acestei lumi „se înfurie”, iar strada urmată după indicaţia lui Isus sfârşeşte în persecuţie. Sunt mulţi cei care dau mărturie despre voinţa de a-l asculta pe Dumnezeu, de a parcurge calea indicată de Isus.

Aceasta este ţinta spre care îndeamnă Biserica: de a merge pe calea lui Isus, ceea ce înseamnă să nu se asculte propunerile lumii, propunerile păcatului sau ale compromisului care îndepărtează de Domnul şi care nu ne fac fericiţi, a spus Sfântul Părinte.

Ajutorul pentru a parcurge calea indicată de Isus şi pentru a-l asculta pe Dumnezeu – a conchis Papa – vine de la Duhul Sfânt. „Este tocmai Duhul Sfânt cel care ne dă forţa de a urma această cale”.
„Tatăl Nostru ne dăruieşte, fără măsură, Spiritul de care avem nevoie pentru a-l asculta pe Isus şi a-i urma calea. Dar trebuie să fim curajoşi în aceasta, să cerem „harul curajului”, al curajului de a spune: „Doamne, sunt un păcătos, uneori plec urechea la cele mondene, dar vreau să mă supun ţie, să merg pe calea Ta”.

Să cerem acest har – a îndemnat Papa – de a merge mereu pe calea lui Isus. Iar când nu facem acest lucru să cerem iertare; Domnul ne iartă pentru că este atât de bun”, a încheiat papa Francisc omilia Sfintei Liturghii de joi, din capela Casei Sfânta Marta din Vatican.

R.V./A.M.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3









All the contents on this site are copyrighted ©.