Catehism 20. Despre păcatul originar, în seria reflecţiilor părintelui Dariusz Kowalczyk

(RV – 3 aprilie 2013) Despre istorisirea privind creaţia, cu fraza care se repetă: “Şi Dumnezeu a văzut că era lucru bun”, în cartea Genezei aflăm istoria căderii în păcat a protopărinţilor noştri, adică a păcatului originar. Istoria ne arată nucleul oricărei tentaţii şi a oricărui păcat originar.

Domnul pune la dispoziţia omului toate roadele paradisului, cu o singură interdicţie: cea de a mânca fructele copacului cunoştinţei binelui şi a răului. „Nu trebuie să mâncaţi” – i-a spus Dumnezeu lui Adam – „altfel veţi muri” (Gen 3,3).
Acest copac „evocă în mod simbolic limitele pe care omul, ca şi creatură, trebuie să le recunoască în mod liber şi să le respecte cu încredere” (CBC 396).
Tentaţia este promisiunea falsă că nu există nicio limită, că omul poate deveni Dumnezeu. „Nu, nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că-n ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca nişte Dumnezei, cunoscând binele şi răul”. (Gen 3,5)

Catehismul ne învaţă că Adam şi Eva au permis să se stingă în inimile lor încrederea în Creatorul, pentru a se aşeza în locul lui. Omul a abuzat de acea libertate pe care i-o dăduse Dumnezeu (cfr. CBC 387, 397)
Toate ideologiile care au condus la genocide, precum nazismul, marxism-leninismul sau maoismul izvorăsc din aceiaşi rădăcină, şi anume pretinderea de a fi Dumnezeu, de a decide binele şi răul. Şi curentele de gândire moderne vor să schimbe creaţia reformulând de exemplu natura căsătoriei şi a familiei; acestea sunt roade ale tentaţiei diabolice de a fi precum Dumnezeu.

Însă Dumnezeu nu minte. Păcatul conduce într-adevăr la moarte. Bărbatului şi femeii le este frică de Dumnezeu şi se acuză reciproc. Adam şi Eva nu devin dumnezei. Dimpotrivă, Dumnezeu nu ne abandonează în aceste situaţii. Istoria creaţiei şi a mântuirii continuă”.

Aici, serviciul audio: