Cristos a înviat! Să nu ne închidem la surprizele lui Dumnezeu! - Papa Francisc la prima Vigilie Pascală a pontificatului

RV 30 mar 2013. „Învierea Domnului să ne facă să primim fără teamă surprizele lui Dumnezeu. Nu vă fie teamă de noutate! Nu vă fie teamă să vă încredinţaţi lui Isus”. La celebrarea Vigiliei Pascale, în Noaptea de Paşti, Papa Francisc a vorbit la omilie despre noutatea Învierii lui Cristos şi impactul acesteia asupra discipolilor şi a femeilor care l-au urmat pe Isus până la moarte. La ritul sacru, în care sobrietatea tradiţiei latine îşi arată toată splendoarea şi simplitatea, Sfântul Părinte a botezat patru bărbaţi, câte unul din Italia, Albania, Rusia şi Statele Unite ale Americii.

Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, omilia Papei Francisc la prima Vigilie Pascală a pontificatului, celebrată în Noaptea de Paşti la Vatican.

Dragi fraţi şi surori,

1. În Evanghelia din această Noapte luminoasă a Vigiliei Pascale le întâlnim mai întâi pe femeile care merg la mormântul lui Isus cu miresmele pregătite de ungerea trupului său (cfr. Lc 24,1-3). Ele merg să îndeplinească un gest de compasiune, afecţiune, iubire, o datină faţă de o persoană dragă care a murit, după cum facem şi noi. Ele l-au urmat pe Isus, l-au ascultat, s-au simţit înţelese în demnitatea lor şi l-au însoţit până la capăt, pe Calvar, şi până când a fost luat jos de pe cruce. Ne putem închipui sentimentele lor în timp ce mergeau la mormânt: o anumită tristeţe, durerea pentru faptul că Isus le-a abandonat, a murit, iar drumul său s-a terminat. Acum, se revenea la viaţa de dinainte. Dar în femei continua iubirea, şi iubirea faţă de Isus este cea care le-a făcut să meargă la mormânt.

Dar în acest moment are loc ceva cu totul neaşteptat, ceva nou, care tulbură inima şi planurile lor şi va tulbura viaţa lor: văd piatra de mormânt dată la o parte, se apropie, şi nu găsesc trupul Domnului. Este un fapt care le lasă nedumerite, îndoielnice, pline de întrebări: „Ce se întâmplă? Ce înseamnă toate acestea?” (cfr. Lc 24,4).

Nu ni se întâmplă şi nouă la fel când ceva cu adevărat nou se întâmplă în succesiunea obişnuită a faptelor? Ne oprim, nu înţelegem, nu ştim cum să le abordăm. Noutatea deseori trezeşte în noi teama, chiar şi noutatea pe care o aduce Dumnezeu, noutatea pe care o cere Dumnezeu de la noi. Suntem ca apostolii din Evanghelie: deseori preferăm să păstrăm ceea ce este sigur, să ne oprim la un mormânt, la gândul spre unul mort, care în cele din urmă trăieşte numai în amintirea istoriei asemenea marilor personalităţi ale trecutului. Ne este teamă de surprizele lui Dumnezeu, ne este teamă de surprizele lui Dumnezeu! Iar El ne ia mereu prin surprindere!

Fraţi şi surori, să nu ne închidem la noutatea pe care Dumnezeu vrea să o aducă în viaţa noastră! Suntem deseori obosiţi, dezamăgiţi, trişti, simţim povara păcatelor noastre, credem că nu vom izbuti? Să nu ne închidem în noi înşine, să nu ne pierdem încrederea, să nu ne resemnăm niciodată: nu există situaţii pe care Dumnezeu să nu le poată schimba, nu există păcat pe care să nu-l poată ierta, dacă ne deschidem faţă de El.

2. Dar să revenim la Evanghelie şi la femeile (care merg la mormânt), şi să facem un pas înainte. Ele găsesc mormântul gol, trupul nu Isus nu este acolo, ceva nou s-a întâmplat, dar toate acestea încă nu spun nimic clar: trezesc întrebări, lasă în nedumerire, fără să ofere un răspuns. Dar iată doi bărbaţi, în haine strălucitoare, care spun: „De ce-l căutaţi pe Cel viu printre cei morţi? Nu este aici. A înviat!” (Lc 24, 5-6). Ceea ce era un simplu gest, un fapt, făcut desigur din iubire – mersul la mormânt – acum s-a transformat în eveniment, într-un eveniment care schimbă cu adevărat viaţa. Nimic nu mai rămâne ca înainte, nu numai în viaţa acelor femei, dar nici în viaţa noastră şi în istoria omenirii. Isus nu este mort, a înviat, este Cel viu! Nu s-a întors pur şi simplu la viaţă, dar este viaţa însăşi, pentru că este Fiul lui Dumnezeu, care este Cel viu (cfr. Nm 14,21-28; Dt 5,26; Ios 3,10). Isus nu mai este în trecut, dar trăieşte în prezent şi este îndreptat spre viitor, este acel „astăzi” veşnic al lui Dumnezeu. În acest fel, noutatea lui Dumnezeu se prezintă în faţa femeilor, a discipolilor, a noastră a tuturor: biruinţa asupra păcatului, a răului, a morţii, a tot ceea ce asupreşte viaţa şi îi dă o faţă mai puţin umană. Şi acesta este un mesaj adresat mie, ţie, dragă soră şi dragă frate. De câte ori avem nevoie ca Iubirea să ne spună: de ce-l căutaţi printre cei morţi pe Cel care este viu? Problemele, grijile de toate zilele, au tendinţa de a ne face să ne închidem în noi înşine, în tristeţe, în amărăciune… şi acolo stă moartea. Să nu-l căutăm acolo pe Cel care este viu!

Acceptă, aşadar, ca Isus cel înviat să intre în viaţa ta, primeşte-l ca prieten, cu încredere: El este viaţa! Dacă până acum ai fost departe de El, fă un pas mărunt: te va primi cu braţele deschise. Dacă eşti indiferent, acceptă riscul: nu vei rămâne dezamăgit. Dacă ţi se pare greu să-l urmezi, nu-ţi fie teamă, încrede-te în El, fii sigur că El este aproape de tine, este cu tine şi îţi va dărui pacea pe care o cauţi şi forţa de a trăi cum El vrea.

3. Mai este un ultim aspect pe care aş dori să-l subliniez în Evanghelia acestei luminoase Vigilii Pascale. Femeile se întâlnesc cu noutatea lui Dumnezeu: Isus a înviat, este Cel viu! Dar în faţa mormântului gol şi a celor doi bărbaţi în haine strălucitoare, prima lor reacţie este teama: „şi-au plecat faţa spre pământ” – notează Sf. Luca (24,5) – nici nu aveau curajul să se uite. Dar când aud vestea Învierii, o primesc cu credinţă. Şi cei doi bărbaţi în haine strălucitoare introduc un cuvânt de importanţă capitală: „Amintiţi-vă ce v-a spus pe când era încă în Galileea… Şi ele şi-au amintit de cuvintele lui” (Lc 24,6.8). Este îndemnul la a-şi aduce aminte de întâlnirea cu Isus, de cuvintele sale, de faptele sale, de viaţa sa; şi tocmai această aducere aminte, cu iubire, a experienţei avută cu Învăţătorul, este cea care le face pe femei să depăşească orice teamă şi să ducă vestea Învierii la Apostoli şi la toţi ceilalţi (cfr. Lc 24,9). Aducerea aminte a ceea ce Dumnezeu a făcut şi face pentru mine, pentru noi, aducerea aminte a drumului străbătut - şi aceasta deschide larg inima la speranţa viitorului. Să învăţăm a ne aduce aminte de ceea ce Dumnezeu a făcut în viaţa noastră!

În această Noapte de lumină, invocând mijlocirea Fecioarei Maria care păstra orice eveniment în inima ei (cfr. Lc 2,19.51), să cerem ca Domnul să ne facă părtaşi la Învierea lui: să ne deschidă la noutatea lui care transformă, la surprizele lui Dumnezeu; să ne facă bărbaţi şi femei capabili de a-şi aduce aminte de cele pe care El le săvârşeşte în istoria noastră personală şi în istoria omenirii; să ne facă apţi de a-l simţi ca pe Cel viu, viu şi lucrător în mijlocul nostru; să ne înveţe zi de zi să nu-l căutăm printre cei morţi pe Cel care este viu. Amin".

Aici, pe scurt, serviciul audio:

(rv – A.D.)