Papa la Liturghia Sfinţirii Crismei: preoţii să fie păstori cu mirosul oilor turmei
încredinţate
(RV - 28 martie 2013) Fiţi păstori, nu gestionari sau intermediari: este
îndemnul vibrant pe care papa Francisc l-a adresat joi dimineaţă preoţilor la Liturghia
Sfinţirii uleiurilor - Uleiul Bolnavilor, Uleiul Catehumenilor şi Sfântul Mir sau
Sfânta Crismă. Liturghia a fost oficiată în Bazilica Sfântul Petru împreună cu cardinali,
episcopi şi circa 1600 de preoţi prezenţi zilele acestea la Roma. Papa Francisc în
prima sa celebrare a Joii Sfinte ca episcop al Romei a invitat preoţii să iasă fiecare
din ale sale şi să se ducă în periferii, acolo unde poporul suferă şi este mai expus
la cei care vor să jefuiască credinţa şi care sunt, în definitiv, mai dispuşi să primească
mesajul salutar al Evangheliei.
În ziua în care preoţii reînnoiesc promisiunile
făcute în momentul hirotonirii preoţeşti, papa Francisc a subliniat că face bine
„să simţi pe umeri şi în inimă povara şi chipul poporului nostru credincios, ale sfinţilor
şi martirilor noştri”, să ai numele lor scrise în inimă. Apoi, referindu-se la figura
lui Aaron ale cărui barbă şi vesminte îi erau unse cu uleiul Domnului a spus că „preotul
bun se recunoaşte după felul cum este uns poporul pe care îl păstoreşte: •
Când lumea noastră este unsă cu uleiul bucuriei se simte: de exemplu, când
iese de la Liturghie cu faţa unuia care a primit o veste bună.
„Ungerea
- a spus - nu este pentru a ne parfuma pe noi înşine şi cu atât mai puţin pentru ca
să o păstrăm închisă într-un vas, întrucât uleiul ar deveni rânced şi inima amară”.
Valorează ungerea, a subliniat, nu funcţia. Şi a adăugat: poporului nostru „îi place
Evanghelia predicată”, „când luminează situaţiile de la margine, ’periferiile’ unde
poporul credincios este mai expus la invazia tuturor celor care vor să-i jefuiască
credinţa”: • Lumea ne mulţumeşte deoarece simte că ne-am rugat cu realităţile
vieţii sale de fiecare zi, cu necazurile şi bucuriile sale, cu neliniştile şi speranţele
sale.
„Şi când simte că parfumul Celui Uns, parfumul lui Cristos - a continuat
- ajunge prin intermediul nostru, este încurajată să ne încredinţeze tot ceea ce doreşte
să ajungă la Domnul. • ’Rugaţi-vă pentru mine, părinte, căci am această
problemă’, ’binecuvântaţi-mă’, ’rugaţi-vă pentru minte’,
sunt un semn că ungerea a ajuns la margine mantiei, căci este transformată în rugă
stăruitoare, suplică poporului lui Dumnezeu.
Când suntem în această
relaţie cu Dumnezeu şi cu Poporul său şi harul trece prin noi - a mai spus Pontiful
- atunci suntem preoţi, mijlocitori între Dumnezeu şi oameni. • Ceea
ce vreau să subliniez este că trebuie să reînsufleţim harul şi să intuim în orice
cerere, uneori nepotrivită, alteori pur materială sau de-a dreptul banală
- dar este aşa doar în aparenţă - dorinţa oamenilor noştri de a fi unşi cu uleiul
parfumat, întrucât ştie că noi îl avem.
Papa Francisc a amintit astfel
episodul din Evanghelie despre vindecarea femeii cu scurgere de sânge care atinge
marginea mantiei lui Isus. În acel moment, a spus, Domnul Isus întruchipa întreaga
frumuseţe a lui Aaron, dar frumuseţea sa este ascunsă şi ea „străluceşte numai pentru
acei ochi plini de credinţă ai femeii care suferea pierderi de sânge. Dar până şi
ucenicii nu înţeleg, din contra Domnul „simte forţa ungerii divine ce îi ajunge la
bordurile mantiei”: • Aşa e nevoie să ieşim şi să experimentăm
ungerea noastră, puterea şi eficienţa ei răscumpărătoare: în
’periferiile’ unde e suferinţă. e sânge vărsat, orbire ce doreşte să vadă,
sunt prizonieri ai atâtor patroni răi.
„Să nu credem că în
auto-experienţe sau în introspecţiile reiterate îl întâlnim pa Domnul”, a avertizat.
Cursurile de autoajutorare în viaţa preoţească „pot fi utile”, însă a trăi trecând
de la un „curs la altul” - a fost avertismentul său - duce la „a deveni pelagieni,
la minimalizarea puterii harului”: • Cine nu iese din ale sale, în loc
să devină mijlocitor, devine puţin câte puţin un intermediar, un gestionar. Toţi cunoaştem
diferenţa: intermediarul şi gestionarul ’îşi au deja plata’
şi întrucât nu-şi pun în joc propria piele, inima lor, nu primesc o
mulţumire simţită ce vine din inimă.
De aici, a constatat papa Francisc,
derivă insatisfacţia unora care „sfârşesc prin a fi trişti şi transformaţi” într-un
fel de „colecţionari de antichităţi sau de noutăţi, în loc să fie păstori care au
impregnat în ei mirosul oilor”: • Aceasta o cer de la voi: să fiţi păstori
cu mirosul oilor, păstori în mijlocul turmei proprii şi pescar de oameni.
Este
adevărat, a admis Pontiful, că „aşa-zisa criză de identitate sacerdotală ne ameninţă
pe toţi şi se reduce la o criză de civilizaţie”. Cu toate acestea, a spus cu cuvinte
de încredere, „dacă ştim să frângem valul ei, noi vom înainta în larg în numele Domnului
şi vom arunca mrejele”. În fine, papa Francisc nu a omis să ceară credincioşilor să
fie aproape de preoţii lor „cu afecţiunea şi rugăciunile lor pentru ca să fie mereu
păstori după inima lui Dumnezeu”.