2013-03-16 18:06:54

Papa, la audienţa cu jurnaliştii: mă numesc Francisc, doresc o Biserică săracă şi pentru săraci


RV 16 mar 2013. „Am ales numele lui Francisc din Assisi, pentru că îmi doresc o Biserică săracă şi pentru săraci, care să apere pacea şi să fie atentă faţă de creaţie”, faţă de mediu. Papa Francisc i-a întâmpinat cu aceste cuvinte sâmbătă, în Aula Paul al VI-lea, pe cei peste şase mii de jurnalişti din lumea întreagă, unii dintre ei fiind însoţiţi de întreaga familie.

Pontiful şi-a deschis inima într-un mod surprinzător pentru a dezvălui cum a luat decizia de a-şi alege numele lui Francisc. În acelaşi timp, Papa a împărtăşit jurnaliştilor o reflecţie despre modul în care ar trebui văzute şi citite evenimentele din viaţa Bisericii. Cuvântul de omagiu, într-o atmosferă deosebit de festivă, a fost adresat Pontifului de mons. Claudio Maria Celli, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale.

Papa Francisc terminase de câteva clipe textul discursului său, după care a început să vorbească liber. Jurnaliştii din aula audienţelor generale au înţeles imediat că are loc un eveniment în eveniment. Sfântul Părinte a dezvăluit motivele care l-au făcut să aleagă numele de pontif. A povestit că la conclav stătea alături de cardinalul brazilian Claudio Hummes. La împlinirea numărului necesar de voturi pentru alegere, când ceilalţi cardinali au izbucnit în aplauze, prelatul brazilian s-a apropiat de noul Papă, de acum, şi i-a şoptit: „să nu uiţi de cei săraci!”.
● „«Să nu uiţi de cei săraci!». Cuvintele acestea m-au atins la suflet: cei săraci, cei săraci... Apoi, referitor la săraci, m-am gândit imediat la Francisc din Assisi. Şi, în timp ce scrutinul voturilor continua, până la terminarea voturilor, mă gândeam la războaie. Francisc este omul păcii. Şi în acest fel, numele său a intrat în inima mea: Francisc din Assisi. Omul sărăciei, omul păcii, omul care iubeşte şi păstrează creaţia (mediul – n.r.), chiar în acest timp în care noi nu avem o relaţie atât de bună cu creaţia, nu? El este omul care ne dă acest spirit de pace, omul sărac… Da, îmi doresc o Biserică săracă şi pentru săraci!

Într-un climat de bucurie şi chiar familiaritate cu jurnaliştii, Sfântul Părinte Francisc s-a referit la câteva anecdote cu privire la alegerea numelui său:
● „Dar tu, îmi spunea unul, ar trebui să-ţi iei numele lui Adrian, pentru că (papa) Adrian al VI-lea a fost un reformator, e nevoie de reformă… Iar un altul îmi spunea: Nu, numele tău ar trebui să fie Clement. De ce? - l-am întrebat. ‚Clement al XV-lea! În acest fel îţi iei revanşa pe Clement al XIV care a desfiinţat Societatea lui Isus!’ (ordinul iezuiţilor – n.r.). Sunt anecdote… Vă apreciez foarte mult, vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut!”

Înainte de această paranteză despre numele său, care în acest fel se înţelege că exprimă un adevărat program, Papa Francisc a împărtăşit o reflecţie despre modul în care jurnaliştii ar trebui să citească viaţa Bisericii:
„Evenimentele bisericeşti nu sunt, desigur, mai complicate decât cele politice sau economice! Dar au o trăsătură de fond cu totul specială: răspund unei logici care nu este în principal cea a categoriilor, pentru a spune astfel, lumeşti şi tocmai din acest motiv nu e uşor să le interpretezi şi să le comunici unui public vast şi diferit”.

„Biserica”, a continuat Papa, „este şi o instituţie umană, istorică cu tot ceea ce presupune acest fapt, dar totuşi nu are o natură politică, ci esenţial spirituală: este poporul lui Dumnezeu”. „Sfântul popor al lui Dumnezeu care merge pe cale spre întâlnirea cu Isus Cristos. Numai cine îşi asumă această perspectivă îşi dă seama pe deplin de ceea ce face Biserica Catolică”.

Papa le-a mulţumit din toată inima jurnaliştilor care în aceste zile au avut capacitatea de a observa şi prezenta evenimentele bisericeşti „din perspectiva justă: cea a credinţei”. Cu spontaneitatea sa genuină, care în câteva zile a cucerit deja lumea, Papa Francisc a recunoscut munca foarte intensă pe care presa a trebuit să o îndeplinească în aceste zile:
● „Ah, cât aţi avut de muncit, cât aţi muncit!”

„Biserica”, a reluat Sfântul Părinte, „există pentru a comunica adevărul, bunătatea şi frumuseţea”. Ar trebui să fie evident pentru toţi că „nu suntem chemaţi să ne comunicăm pe noi înşine, ci această triadă: adevărul, bunătatea şi frumuseţea”.

Papa a subliniat că adevăratul protagonist în viaţa Bisericii nu este omul ci Duhul Sfânt. De aceea, „Cristos este centrul, nu succesorul lui Petru”, a spus Papa Francisc, făcând să răsune cuvintele pronunţate cu câteva zile în urmă de predecesorul său, Benedict XVI, care spunea: „Biserica nu este a noastră, este a lui Cristos”.

Înainte de a saluta personal câţiva jurnalişti şi operatori mass-media, Papa Francisc a dat tuturor binecuvântarea apostolică vorbind public pentru prima dată în spaniolă, limba sa maternă, de când a fost ales la Catedra lui Petru:
„Mulţi dintre voi nu fac parte din Biserica Catolică, alţii nu au credinţă. Din inimă vă împart această binecuvântare, în tăcere, fiecăruia dintre voi, respectând conştiinţa fiecăruia, dar ştiind că fiecare dintre voi este un fiu al lui Dumnezeu. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”

(rv – A. Gisotti /A. D.)








All the contents on this site are copyrighted ©.