Biserica cere în rugăciune darul unui nou Papă

RV 09 mar 2013. Conclavul pentru alegerea noului Papă începe la 12 martie. Între timp, pentru acest moment atât de important, se pregăteşte spiritual întreaga Biserică: parohii, mişcări bisericeşti şi asociaţii de credincioşi, laici şi călugări, la altar şi pe internet.

Radio Vatican a intervievat-o în această privinţă pe fondatoarea comunităţii bisericeşti „Noi Orizonturi”, Chiara Amirante:
● „”Trăim aceste zile în rugăciune. Invocăm lumina Duhului Sfânt rugându-ne pentru ca alegerea noului Papă să fie un moment de Rusalii pentru întreaga Biserică şi pentru a recepta marea învăţătură pe care Benedict al XVI-lea ne-a dat-o prin gestul său neaşteptat. E o lecţie pentru noi toţi, pentru că într-o lume bazată pe activism, pe dorinţa de a reuşi cu orice preţ, de a rezolva problemele numai prin puterile noastre, când vezi o figură de gigant ca Papa Benedict care se retrage - dar nu, cum a spus el însuşi, pentru a coborî de pe Cruce, ci pentru a sluji Biserica în rugăciune – atunci ne aducem aminte de marea forţă care vine din recunoaşterea propriilor fragilităţi. Domnul îşi arată puterea chiar în aceste slăbiciuni şi mai ales ne aminteşte că un singur lucru este necesar: rugăciunea. Aşadar, gestul Papei ne arată importanţa de a ne cufunda în dimensiunea contemplativă a vieţii, ştiind că prin rugăciune se mută şi munţii din loc”.

Ce orizonturi credeţi că se deschid acum înaintea Bisericii?
● „Vor fi orizonturile pe care Duhul Sfânt, încă o dată, va binevoi să le deschidă pentru noi. Desigur, nu putem ignora faptul că trăim în vremuri grele pentru omenire, în care consumismul, hedonismul, egocentrismul şi narcisismul continuă să aducă roadele lor de moarte în rândul noilor generaţii, după cum arată cifrele îngrijorătoare din toate punctele de vedere. Cu toate acestea, noile orizonturi la care ne gândim şi pe care Duhul Sfânt le va deschide, sunt orizonturile trasate de sfinţenia Bisericii. De aceea, dacă e adevărat că face mai mult zgomot copacul care cade decât pădurea care creşte, e la fel de adevărat că există o adevărată efervescenţă de carisme şi de sfinţi necunoscuţi, care duc mai departe vestea extraordinară a Evangheliei”.

De ce anume are nevoie astăzi Biserica pentru a comunica în mod eficace Evanghelia omului de astăzi? Răspunde mai departe Chiara Amirante:
● „E nevoie de sfinţi. Trebuie să ne întoarcem la simplitatea şi radicalitatea mesajului evanghelic, la inima chemării noastre creştine pentru a-l auzi din nou pe Isus care spune: «Din aceasta toţi vor şti că sunteţi discipolii mei, dacă vă veţi iubi unii pe alţii». În acelaşi timp, trebuie să ducem vestea cea mare că Isus a înviat, Cristos a biruit moartea. Astăzi pare să fie dominantă o cultură a morţii. Poate că noi, creştinii, încă n-am învăţat prea mult din marele secret pe care Domnul creaţiei ni l-a încredinţat: secretul bucuriei depline. Cred că este urgent să redescoperim această chemare la sfinţenie, chemarea de a trăi «precum în cer, aşa şi pe pământ», chemarea de a trăi plinătatea bucuriei, plinătatea de viaţă şi de pace pe care Cristos a venit să ne-o dăruiască. Este o bucurie plătită cu Sângele său şi de care lumea are o infinită nevoie”.

Ce semne de speranţă întâlniţi în viaţa de fiecare zi în comunitatea Dumneavoastră?
● „În Comunitatea mea văd foarte multe semne de speranţă, pentru că în fiecare zi am harul de a contempla cu adevărat minunile pe care Cristos înviat le săvârşeşte atunci când îi deschidem chiar şi o uşă îngustă în inima noastră. Văd mii şi mii de tineri care au intrat în Comunitate purtând în inimi moartea şi disperarea, fără nici o speranţă, fără nici un chef de viaţă, dimpotrivă, cu dorinţa de a-şi pune capăt zilelor, dar apoi, tocmai pentru că au gustat simplitatea Evangheliei, văzându-i pe alţi tineri care au «înviat», au început să-şi spună: «dacă a funcţionat cu aceştia, poate că va funcţiona şi cu mine». Orizontul de speranţă este tocmai faptul de a vedea că acest «popor al nopţii», care trăia din mici expediente, violenţă, droguri şi trafic, s-a preschimbat în 300 de mii de «cavaleri ai luminii», care şi-au luat angajamentul de a trăi Evanghelia şi de a mărturisi bucuria lui Cristos înviat, care se străduiesc să trăiască această revoluţie a iubirii care, fără să atragă atenţia, are puterea de a reînnoi societatea noastră. Acesta este pentru mine un mare semn de speranţă şi este minunat!”.

(rv – S. Centofanti/A.D.)