Vino Duhule Sfânt! Concordia susţinută de rugăciune: condiţia pentru a fi atinşi de flacăra lui Dumnezeu

(RV – 6 martie 2013) Colegiul cardinalilor reunit în rugăciune pentru invocarea Duhului Sfânt: aceasta este una din imaginile primei Congregaţii generale, moment emblematic al etapei de tranziţie pe care o trăieşte Biserica în vederea alegerii noului Pontif. În aceşti opt ani, Benedict al XVI-lea a subliniat de mai multe ori importanţa invocării Duhului Sfânt.

“Concordia discipolilor este condiţia coborârii Duhului Sfânt, iar premiza concordiei este rugăciunea”. Sunt cuvinte ce par un mesaj al lui Benedict al XVI-lea pentru Biserica care trăieşte aceste zile atât de speciale. Sunt cuvinte luate din omilia rostită în sărbătoarea Rusaliilor din 2009. Imaginea cardinalilor reuniţi în rugăciune în Vatican duce cu gândul la cea a Apostolilor reuniţi în Cenacol, unde protagonistul ce deschide un nou anotimp al Bisericii este Duhul Sfânt, cu suflarea sa de vânt şi foc. Două sunt elementele de care creştinul nu poate face abstracţie:

● “Ceea ce este aerul pentru viaţa biologică tot astfel este Duhul Sfânt pentru viaţa spirituală şi, după cum există o poluare atmosferică care otrăveşte mediul şi fiinţele vii, tot astfel există şi o poluare a inimii şi a spiritului, care mortifică şi otrăveşte existenţa spirituală” (Omilia din sărbătoarea Rusaliilor, 31 mai 2009)

Otrava, explică Benedict al XVI-lea, constă în acea tot mai accentuată autonomie ce se manifestă şi faţă de Dumnezeu şi pe care mare parte a umanităţii o revendică de mai multă vreme. Dar, aşa cum a amintit Benedict al XVI-lea de mai multe ori, aceiaşi umanitate a plătit un preţ foarte mare când, de la cei cărora li s-a împietrit inima, a ieşit la iveală un alt fel de foc şi vânt, ce-a dat cu totul alte rezultate:

● “Cum este diferit acest foc de cel a războaielor şi bombelor. Cum este diferit incendiul lui Cristos, propagat de Biserică, în comparaţie cu focurile aprinse de dictatorii din toate epocile, chiar şi din secolul trecut, care au lăsat în urma lor pământ pârjolit. Focul lui Dumnezeu, focul Duhului Sfânt, este cel al tufişului arzând din care izbucnesc flăcări fără ca acesta să se consume. Este o flacără ce arde, dar nu distruge şi care izbucnind revelează partea cea mai bună şi mai adevărată a omului şi, ca în procesul de turnare a unui metal, lasă să se întrevadă forma sa interioară, vocaţia sa la adevăr şi iubire”. (Omilia din sărbătoarea Rusaliilor, 23 mai 2010)

Este flacăra prin care Cristos a dat formă bisericii şi prin care Apostolii au trasmis focul credinţei în toată lumea:

● „De fapt, încă din primul moment, Duhul Sfânt a creat-o ca pe o Biserică a tuturor popoarelor; aceasta îmbrăţişează lumea întreagă, depăşeşte toate frontierele de rasă, clasă şi naţiune, înlătură toate barierele şi-i uneşte pe oameni în credinţa în Dumnezeu Unul şi Întreit. Încă de la început, Biserica este una, catolică şi apostolică, pentru că Dumnezeu însuşi, prin Duhul Sfânt, o purifică şi o sfinţeşte mereu”. (Omilia din sărbătoarea Rusaliilor, 2011)

În vreme ce la orizont se conturează Conclavul şi în Bazilica Sfântul Petru, la câţiva metri de „cenacolul” cardinalilor se invocă fără întrerupere Duhul Sfânt, este emoţionant de frumos să ascultăm din nou rugăciunea pe care Benedict al XVI-lea a înălţat-o acum trei ani:

● „Vino, Duhule Sfânt, umple inimile credincioşilor tăi. Şi aprinde în ele focul iubirii tale! Ştim că aceasta este o rugăciune cutezătoare, prin care cerem să fim atinşi de flacăra lui Dumnezeu; dar ştim mai ales că această flacără – şi numai aceasta – are puterea de a ne salva. Nu vrem ca – protejând propria viaţă – să o pierdem pe cea eternă pe care Dumnezeu vrea să ne-o dăruiască. Avem nevoie de focul Duhului Sfânt, pentru că doar Iubirea divină mântuieşte. Amin” (Omilia din sărbătoarea Rusaliilor, 23 mai 2010)

RV – A.De Carolis/A.M.

Aici, serviciul audio: