Prima duminică fără «Angelus» cu Benedict XVI. În opt ani, milioane de pelerini s-au
rugat cu Papa emerit
RV 03 mar 2013.Dupărenunţarea lui Benedict
XVI la ministeriul petrin şi începerea timpului “sede vacante”, duminica de
pe 3 martie este prima fără rugăciunea ‘Angelus’ în Piaţa Sf. Petru.
De
la primul „Regina Coeli”, de pe 1 mai 2005, la ultimul „Angelus”, de pe 24 februarie
2013, milioane de oameni au venit duminică de duminică în Piaţa Sf. Petru şi, uneori,
în alte locuri, pentru a-l întâlni pe Benedict XVI, a-i asculta cuvântul şi a se ruga
împreună cu el cunoscuta rugăciune de la amiază în cinstea Maicii Domnului.
În
opt ani, de 455 de ori, acest moment a devenit o ocazie specială pentru Papa, acum
emerit, de a se apropia de credincioşi ca învăţător sigur şi pe înţeles în ale credinţei.
Încă de la primele momente Benedict al XVI a vorbit despre bazele învăţăturii
sale. Colegul nostru de la redacţia centrală, Alessandro De Carolis, a pregătit un
serviciu special în această privinţă: ● „Cuvântul care îmbrăţişează toată revelaţia
este acesta: «Dumnezeu e iubire»”.
Era duminică, 22 mai 2005, când
Benedict XVI pronunţa această frază, la primul său ‚Angelus’ de la fereastra Palatului
Apostolic din Cetatea Vaticanului. În realitate, de la recenta sa alegere, era a patra
oară când repeta această întâlnire cu credincioşii, dar în primele trei se recita
antifonul pascal ‚Regina Coeli’ - rugăciunea marială care pe timpul Paştelui înlocuieşte
'Angelus’ - iar în acele cazuri, scurtele sale consideraţii s-au referit la situaţii
contingente, precum Sărbătoarea Muncii, Ziua Comunicaţiilor Sociale şi altele.
Dar
de la 22 mai începe să prindă formă funcţia şi valoarea pe care Benedict XVI o atribuie
celor 10 minute de la amiază: să ofere o scurtă „omilie” despre liturgia zilei, o
adevărată ‚lectio divina’ prescurtată, prin care în toate duminicile, în spaţiul deschis
al Pieţei Sf. Petru, teologul se face ‚paroh’ pentru cei care se opresc să-l asculte,
jos, în mulţime sau în faţa micului ecran, la radio sau în streaming via Internet.
La acel ‚Angelus’-pilot, de la 22 mai 2005, solemnitatea Preasfintei Treimi, noul
învăţător scoate imediat la lumină nucleul credinţei creştine şi, totodată, după cum
va arăta prima sa enciclică, nucleul spiritualităţii sale: ● „Cuvântul care
cuprinde toată revelaţia este acesta: «Dumnezeu e iubire». Şi iubirea
este întotdeauna un mister, o realitate care depăşeşte raţiunea fără să o contrazică,
mai mult, mărindu-i potenţialul”.
“Dumnezeu Iubire”, credinţa şi raţiunea
faţă în faţă. Încă din această afirmaţie se poate întrezări esenţa magisteriului pe
care îl va dezvolta în anii ce stau să vină. Cuvintele succesive despre misterul trinitar
– „Isus ne-a dezvăluit misterul lui Dumnezeu: El, Fiul, ni l-a făcut cunoscut pe Tatăl
care este în ceruri, şi l-a dăruit nouă pe Duhul Sfânt, Iubirea Tatălui şi a Fiului”
– ar putea să răsună fără complexe şi într-o sală de catehism. Dar nu şi consideraţiile
următoare, care dovedesc o altă capacitate pe care credincioşii vor învăţa să o aprecieze
la Benedict XVI, abilitatea de a te duce pe culmile şi adâncimile spiritului, pornind
de la nivelul cel mai obişnuit al oricărui suflet: ● „Teologia creştină sintetizează
adevărul despre Dumnezeu în această expresie: «o singură substanţă în
trei persoane». Dumnezeu nu e solitudine ci comuniune desăvârşită. De
aceea, persoana umană, chip al lui Dumnezeu, se împlineşte în iubire, dăruirea sinceră
de sine”.
Alte şase rânduri, altă coloană de rezistenţă. De la altarul
ferestrei sale spre lume, Papa învăţător cedează în faţa Papei păzitor al credinţei.
Nu mai este acel supraveghetor încruntat, cum a fost descris de atâtea ori înainte,
în mod prevenit, de un curent mediatic care se complace să pontifice despre Pontif
fără să-l cunoască, ci sprijinitorul blând care îndeamnă cu fermă luciditate creştinii
să nu se lase contagiaţi în practica religioasă de relativismul tot mai difuz: ●
„Orice parohie este chemată să redescopere frumuseţea duminicii, Ziua Domnului,
în care discipolii lui Cristos reînnoiesc în Euharistie comuniunea cu Cel care
dă sens la bucuriile şi eforturile de fiecare zi. «Fără duminică nu
putem trăi»: astfel dădeau mărturie primii creştini, chiar cu preţul
vieţii. Aceleaşi cuvinte suntem chemaţi astăzi să le spunem şi noi”.
De
455 de ori, din 2005 în 2013, Benedict XVI, învăţător smerit şi păzitor iluminant,
iese la fereastră – alteori, zăbovind la altar la încheierea unei Sfinte Liturghii
solemne, sau în timpul unei călătorii apostolice, ori la poalele munţilor în timpul
odihnei de vară – pentru a explica şi învăţa fraţilor săi „bucuria de a fi creştini”
şi a încheia cu rugăciunea „Angelus Domini”.
În ziua în care fereastra rămâne
închisă iar ceasul bate amiaza fără obişnuitul ropot de de aplauze, printre coloanele
lui Bernini – unde l-au ascultat peste zece milioane – rămâne reverberaţia atâtor
gânduri profunde, depănate cu măiestrie încă de la 22 mai 2005. Dar mai ales, rămâne
ecoul ultimului rămas bun al umilului învăţător de credinţă care şi astăzi trebuie
să fi susţinut Biserica prin forţa unui „Angelus”, o rugăciune făcută departe de ochii
lumii dar nu de Dumnezeu: ● „Vă mulţumesc pentru afecţiunea şi
împărtăşirea voastră, mai ales în rugăciune, a acestui moment particular pentru persoana
mea şi pentru Biserică. Tuturor vă doresc o duminică frumoasă şi o săptămână bună!
În rugăciune suntem mereu aproape. Vă mulţumesc tuturor!”