Papa şi Catedra Sfântului Petru: Cristos continuă să construiască Biserica sa prin oameni cu slăbiciuni

(RV – 22 februarie 2013) Biserica Romano-Catolică celebrează pe 22 februarie „Catedra Sfântului Petru”. Este o sărbătoare veche de secole care a permis dezvoltarea unei ample doctrine despre rolul şi autoritatea Pontifului.
Şi magisteriul lui Benedict al XVI-lea a contribuit în aceşti ani la îmbogăţirea acestei reflecţii, lărgită ulterior de alegerea sa de a renunţa la ministerul petrin.
Iată câteva pasaje semnificative privind gândirea Papei în acest domeniu, redactate de colegul nostru Alessandro de Carolis.

Conştient, lucid, profund, Joseph Ratzinger se confruntă zilnic cu Sfânta Scriptură pe care o citeşte, o studiază şi asupra căreia reflectă. Se confruntă îndeaproape şi constant cu paginile adevărului divin, asumând umilinţa Părinţilor Bisericii şi profunzimea lor. De câte ori nu s-a întrebat Joseph Ratzinger despre Petru? Ni-l putem imagina căutând un răspuns cu umilinţă şi, în acelaşi timp, cu tenacitate:

• “În ministerul lui Petru se revelează pe de o parte slăbiciunea a ceea ce este tipic uman, dar totodată şi forţa lui Dumnezeu: Dumnezeu îşi manifestă forţa tocmai în slăbiciunea oamenilor şi demonstrează că este el cel care construieşte Biserica sa prin intermediul oamenilor”. (Solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, 29 iunie 2006)

Credinţa nutrită timp de decenii de Joseph Ratzinger l-a făcut să afirme în repetate rânduri că Biserica nu este a lui Petru ci a lui Cristos, fără de care cel aflat la cârma bărcii ar fi un marinar rătăcit în mijlocul furtunilor istoriei.
Este suficient să se citească Evanghelia şi tot ceea ce este scris acolo: despre marea agitată, despre Petru care nu ştie ce să facă şi despre Cristos care linişteşte vânturile:

• “Prin această cădere, Petru şi împreună cu el toţi succesorii săi – trebuie să înveţe că, de una singură, propria forţă nu este suficientă pentru edificarea şi călăuzirea Bisericii Domnului. Nimeni nu reuşeşte de unul singur. Oricât de capabil şi de temerar ar părea Petru, eşuează chiar din primul moment al încercării”. (Solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, 20 iunie 2006)

Benedict al XVI-lea a spus întotdeauna public despre Petru că el este stânca, dar că este Cristos cel care face ca aceasta să fie granitică. Forţa succesorului lui Petru nu este o calitate umană dobândită odată cu alegerea la Sediul lui Petru, ci rămâne un dar divin. De aceea, prin renunţarea la ministerul petrin este ca şi cum Papa ar fi curăţat de incrustările de două milenii sensul unei limitări, ascunsă timp de secole de pliurile catifelate ale unui prestigiu ce a făcut din Petru, în percepţia comună, propriul conducător, unul atotputernic şi nu omul chemat să-l urmeze pe unicul călăuzitor: Isus. Cu o credinţă pură, simplă şi mai ales umilă, Benedict al XVI-lea a spus:

• “În Biserică totul se sprijină pe credinţă: Sacramentele, Liturghia, evanghelizarea, caritatea. De asemenea dreptul şi autoritatea în Biserică se sprijină tot pe credinţă. Biserica nu se auto-reglementează, nu-şi dă dispoziţii sieşi ci le primeşte de la Cuvântul lui Dumnezeu pe care-l ascultă în credinţă şi pe care încearcă să-l înţeleagă şi să-l trăiască. (Sfânta Liturghie cu noii cardinali, pe 19 februarie 2012)

Nimic mai mult decât renunţarea lui Benedict al XVI-lea nu a îndepărtat din orizontul Papalităţii categoria exerciţiului puterii, în modul în care o înţelege omul de la Adam. Şi admirabil în gestul Papei este că s-a retras nu pentru a lăsa câmp liber noilor forţe, după cum s-a scris în ziare în aceste zile, ci – aşa cum a subliniat Benedict al XVI-lea – Petru conduce Biserica nu dacă foloseşte politica, banii sau influenţa mediatică. Petru conduce Biserica doar dacă folosind „moneda de la cursul legal în împărăţia lui Dumnezeu, cea a carităţii”.

• „De altfel a conduce în spiritul carităţii înseamnă să-i atragi pe oameni într-o îmbrăţişare euharistică, îmbrăţişarea lui Cristos – care depăşeşte orice barieră şi orice diviziune şi creează comuniune între multiple diferenţe. Ministerul petrin reprezintă aşadar primatul în iubire, în sens euharistic, adică grija faţă de comuniunea universală a Bisericii în Cristos”. (Sfânta Liturghie cu noii cardinali, 19 februarie 2012)

Ministerul petrin este “primatul iubirii”. Nimic mai coerent de atât nu ar fi putut fi spus de către “un umil lucrător în Via Domnului”. Joseph Ratzinger, un teolog cum puţini s-au văzut în ultimii 50 de ani, a cărui inteligenţă creştină, antrenată în spiritul iubirii şi a cunoaşterii Bibliei, ne-a amintit mereu – chiar şi în perioadele cele mai dureroase – că Biserica, începând cu Petru, este o turmă în mişcare pe urmele lui Cristos şi că numai şi numai Cristos o va proteja cu puterea lui, mai mare decât oricare alta.

• „Puterea binelui – a adevărului şi iubirii – este mai puternică decât moartea. Da, este adevărată promisiunea sa: puterile morţii, porţile iadului nu vor birui Biserica pe care El a construit-o pe Petru (cfr Mt 16, 18) şi pe care El, tocmai în acest mod, continuă să o construiască în mod continuu”. (Solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, 29 iunie 2006)

Aici, serviciul audio: