Istoria conclavelor cu vice-prefectul Bibliotecii Apostolice Vaticane

(RV – 20 februarie 2013) Conclavele, în special cele începând cu 1900, s-au aflat miercuri, 20 februarie, în centrul unui briefing cu jurnaliştii, ţinut de vice-prefectul Bibliotecii Apostolice Vaticane.

Briefingul a urmat un parcurs fascinant, cu analizarea unor documente care şi astăzi, după mai multe secole, reprezintă pietre de hotar în procedura de alegere a pontifilor. În special, în 1059, decretul lui Niccolò al II-lea limitează corpul electoral doar la cardinali, în calitate de reprezentanţi ai Bisericii din Roma. Cu un alt decret, din 1179, papa Alexandru al III-lea stabileşte majoritatea de două treimi din voturi pentru o alegere validă. Pentru a evita prelungirea Sediului Vacant, în 1274, papa Grigore al X-lea instituie Conclavul ca moment al alegerii pontifului. Primul Conclav din istorie este cel din Arezzo, din 1276, când a fost ales papa Inocenţiu al V-lea. În 1621 a fost introdus de către Grigore al XV-lea obligaţia votului secret şi scris.

După ce a amintit aceste pasaje importante, vice-prefectul Bibliotecii Apostolice Vaticane, Ambrogio Piazzoni, s-a oprit asupra ultimelor conclave. Primul din secolul XX a avut loc în 1903, când a fost ales papă Pius al X-lea. El a introdus ca noutate obligaţia de a conserva în arhivă documentaţia privind Conclavul şi diferitele scrutine şi care pot fi doar la dispoziţia Sfântului Părinte.
În 1914 a fost ales, la cea de-a 14-a votare, Benedict al XV-lea.

Profesorul Ambrogio Piazzoni:
• “A fost pentru prima dată când s-a trecut la verificarea buletinelor de vot, pentru că numărul de voturi obţinut de papa Benedict al XV-lea corespundea exact cu două treimi din participanţi şi, dat fiind că era considerat invalid votul dat sieşi de către un cardinal, trebuia să se controleze că Benedict al XV-lea nu votase pentru el însuşi”.

În 1922, Pius al XI-lea a decis să extindă de la 10 la 15 perioada de aşteptare a cardinalilor prezenţi la Roma, pentru a da posibilitatea de a participa şi cardinalilor care locuiesc departe de Roma. La Conclavul din 1939, pentru prima dată după multe secole, au fost prezenţi toţi cardinalii.

• “Numărul lor era de 62 şi toţi au fost prezenţi. Era în 1939 şi, în două zile şi trei votări, a fost ales Eugenio Pacelli, papa Pius al XII-lea”.

După război, în 1945, Pius al XII-lea a promulgat Constituţia Vacantis Apostolicae Sedis, ce prezenta unele noutăţi:

• „La cele două treimi din voturile prevăzute pentru ca alegerea să fie validă, se adaugă – din prudenţă, spune Constituţia – un vot: devine aşadar două treimi plus unu. Aceasta înseamnă că nu ar mai fi fost necesar nici un control al buletinelor, pentru că – chiar dacă cineva ar fi votat pentru sine – acela ar fi fost votul în plus. Un alt aspect foarte important a fost că – din momentul Sediului Vacant – toţi cardinalii, inclusiv secretarul de Stat şi toţi prefecţii Congregaţiilor îşi încetează funcţia, în afară de trei: Camerlengul, Penitenţierul şi Vicarul de Roma.

Din nou, profesorul Ambrogio Piazzoni:

• „Un alt aspect foarte important a fost că, din momentul în care începe Sediul Vacant, toţi cardinalii, inclusiv cardinalul secretar de Stat, ca şi toţi prefecţii Congregaţiilor şi aşa mai departe, îşi încetează activitatea, cu excepţia a trei: Camerlengul, Penitenţierul şi Vicarul de Roma.

În 1958 a fost ales Ioan al XXIII-lea care, cu Motu proprio Summi Pontificis electio, prevede printre altele şi posibilitatea conservării ciornelor şi însemnărilor cardinalilor, în soba din Capela Sixtină e arzându-se doar buletinele. Dar iată că, anul 1970 marchează un alt document important:

• “Ingravescentem Aetatem, Motu proprio cu care Paul al VI-lea a stabilit că în Conclav cardinalii electori puteau fi electori doar până la împlinirea vârstei de 80 de ani”.

În 1978, la moartea lui Paul al VI-lea, conclavul a fost foarte numeros, cu 111 cardinali, doar trei cardinali fiind absenţi:

• “Au existat patru votări, cel ales fiind Albino Luciani, Ioan Paul I, care a murit la doar 33 de zile după alegere, neavând desigur timpul necesar pentru nicio lege referitoare la Conclav. În 1978, la cel de-al doilea Conclav, votările au fost 8, la finalul cărora a fost ales Carol Wojtyla. Şi el a făcut o lege în 1996, în vigoare şi astăzi, numită Universi Dominici Gregis”.

Constituţia Universi Dominici Gregis introduce unele noutăţi:
• “Unul din aspectele interesante şi noi se referă la faptul că este fixat locul în care se ţine conclavul: Capela Sixtină. De asemenea, este interesant că se stabileşte şi unde locuiesc cardinalii pe perioada Conclavului, şi anume casa “Sfânta Marta”. Interesant din punctul de vedere al procedurilor este suprimarea cele două moduri de alegere din trecut: prin inspiraţie sau aclamaţie şi cel prin compromis”.

În 2005, când moare Ioan Paul al II-lea, este ales Benedict al XVI-lea:

• “Benedict al XVI-lea schimbă doar un punct, şi anume numărul 75 din Constituţia lui Ioan Paul al II-lea, printr-un Motu Proprio publicat în “L'Osservatore Romano”, intitulat De aliquibus mutationibus in normis de electione Romani Pontificis, în care se lasă posibilitatea ca – după faimoasele 34 de scrutine – cardinalii să poată decide o altă modalitate de vot. Acest alt tip ar putea fi reprezentat de votarea doar a cardinalilor care au primit majoritatea voturilor în precedentele alegeri, dar care trebuie în orice caz să acumuleze două treimi din voturi.

Normele în vigoare prevăd ca membrii Colegiului Cardinalilor prezenţi la Roma “să-i aştepte pe cardinalii absenţi” timp de 15 zile, înainte de începerea Conclavului. Aşadar, dacă toţi cardinalii s-ar afla la Roma înainte de această dată – a explicat profesorul Ambrogio Piazzoni – se poate considera ca posibilă începerea anticipată a Conclavului. Cardinalii “care întârzie” – a mai spus – sunt admişi la Conclav şi după începerea lucrărilor.