Exerciţii spirituale în Vatican: în cultura actuală deseori amorală, Cuvântul lui Dumnezeu arată valorile perene

RV 18 feb 2013. Benedict XVI şi Curia Romană au început duminică seară exerciţiile spirituale pentru Postul Mare, o săptămână de reculgere în care activităţile Papei sunt suspendate. Luni dimineaţă, în Capela "Redemptoris Mater", din Palatul Apostolic, au continuat meditaţiile predicate de card. Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical al Culturii, pe tema "Ars orandi, ars credendi. Chipul lui Dumnezeu şi chipul omului în rugăciunea psalmilor".

Rugăciunea e respiraţie, aer, gândire, strigăt către Domnul şi gest de iubire faţă de Dumnezeu: aceasta înseamnă rugăciunea în orizontul psalmilor, a spus card. Ravasi duminică seară la prima meditaţie, în prezenţa Papei şi a mai multor membri ai Curiei Romane. Prelatul a propus şi o imagine biblică în care se oglindeşte viitorul prezenţei lui Benedict XVI în Biserică, o prezenţă contemplativă, asemănătoare cu drumul lui Moise care urcă pe munte să se roage pentru poporul lui Israel care, în vale, se luptă împotriva lui Amalek:
• "Această imagine reprezintă menirea sa principală în raport cu Biserica, şi anume, rugăciunea de mijlocire. Noi vom rămâne în 'vale', în acea vale unde se află 'Amalek', o vale plină de praf, unde se află temerile, angoasele, coşmarurile, dar şi speranţa, o vale în care aţi rămas în aceşti opt ani împreună cu noi. De acum înainte, însă, noi ştim că sus, pe munte, cineva stă şi mijloceşte pentru noi".

Dar meditaţia cardinalului Ravasi a scos în evidenţă şi tăcerea sufletului, eliberarea de zgomotele vieţii de zi cu zi, drept condiţie necesară rugăciunii: "Cred că şi pentru noi timpul exerciţiilor spirituale reprezintă într-un fel o perioadă de purificare a sufletului de orice depunere, de mâlul păcatului, de nisipul banalităţilor, de ierburile vorbăriei care, mai ales în aceste zile, intră fără încetare în urechile noastre".

Luni, la prima meditaţie a zilei, card. Ravasi a vorbit despre cuvântul lui Dumnezeu care este revelator şi creator. Prelatul a evidenţiat primatul harului dumnezeiesc, izvorul din care se naşte rugăciunea şi credinţa. La începutul a toate stă teofania, manifestarea lui Dumnezeu exprimată în cuvânt:
• "Care este primul chip cu care Dumnezeu se prezintă? Prima formă de revelaţie a lui Dumnezeu este cuvântul. Harul său se încredinţează cuvântului. Şi e semnificativ să notăm că chiar începutul absolut al Vechiului şi Noului Testament este marcat de cuvânt. Dumnezeu a spus: 'Să fie lumină! Şi s-a făcut lumină". Creaţia, aşadar, este un eveniment sonor, este un cuvânt, realitatea, paradoxal, cea mai omenească, acea realitate care este extrem de fragilă – pentru că odată spusă se stinge – dar în acelaşi timp are o eficacitate cu totul aparte, pentru că fără cuvânt nu ar exista comunicare".

Meditaţia card. Ravasi a avut la bază Psalmul 119 în care cuvântul este descris ca o călăuză în ceaţă, făclie pentru paşii vieţii. Cuvântul lui Dumnezeu e o lumină care sfâşie întunericul, mai ales în cultura de astăzi care, afirmă prelatul, este într-un orizont fluid, nesigur, în care se celebrează amoralitatea, indiferenţa absolută, drept care nu se mai face deosebire între dulce şi amar, totul fiind învăluit de un văl cenuşiu.

În a treia meditaţie a exerciţiilor, teofania creatorului care lucrează prin cuvânt. Creaţia, universul – subliniază card. Ravasi – este "un altfel de cuvânt al lui Dumnezeu", "conţine o muzică teologică silenţioasă", "un mesaj care nu cunoaşte cuvinte sonore sau ecouri şi care, totuşi, străbate întregul univers". Psalmul 19 arată că spaţiile astrale sunt adevăraţi "povestitori" ai lucrării de creaţie. De aici, necesitatea de a învăţa din nou să contemplăm:
• "Lipsa uimirii în omul contemporan este semn de superficialitate. El este înclinat numai spre lucrarea mâinilor sale, este incapabil să-şi mai ridice ochii spre cer, să admire în profunzime cele două margini ale universului şi ale microcosmosului. Şi aceasta a făcut în aşa fel încât omul, lipsit de contemplaţie, a umilit pământul, folosindu-l numai ca mijloc. Nu mai are sensul înfrăţirii cu pământul".

O parte a meditaţiei s-a referit la dialogul dintre credinţă şi ştiinţă. Credinţa răspunde la întrebarea 'de ce', ştiinţa la 'cum'. Pascal este cel care a sintetizat în modul cel mai strălucit excesele de evitat: 'să excluzi raţiunea, să nu admiţi decât raţiunea'. Acelaşi filosof, a continuat card. Ravasi, arată şi o cale de urmat: 'realităţile umane trebuie să le înţelegi ca să le iubeşti, în timp ce realităţile divine trebuie mai întâi să le iubeşti ca să le înţelegi". Cu alte cuvinte, a încheiat card. Ravasi, "trebuie mai întâi să te arunci în marea credinţei şi apoi vei începe să navighezi, căci a crede şi a înţelege în mod necesar îşi dau întâlnire".

(rv – B. Capelli/A.D.)