2013-02-15 16:22:14

Relatări jurnalistice departe de realitate: părintele Lombardi, vineri, în brifingul cu ziariştii


(RV – 15 februarie 2013) În brifingul cu jurnaliştii al directorului Sălii de Presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi s-a oprit asupra noului director al Consiliului de Supraintendenţă al Institutului pentru Opere Religioase, Ernst von Freyberg.

membrii Comisiei Cardinale de Vigilanţă a Institutului pentru Opere Religioase au acţionat mereu uniţi şi de acord în căutarea unui preşedinte pentru IOR, a spus părintele Lombardi. Directorul Sălii de Presă a clarificat că numirea nu este papală, ci a Comisiei Cardinale, cu deplinul consens al Comisiei de Supraintendenţă, care a asistat şi participat pe deplin la acest proces.
„Alegerea noului preşedinte” – a adăugat părintele Lombardi – „a fost exemplară din punctul de vedere al seriozităţii, încrederii şi metodei urmate. Referindu-se la ştirile apărute în aceste zile în mass-media, directorul Sălii de Presă a spus că „unele descrieri jurnalistice despre presupuse lupte de putere în Vatican au depăşit realitatea”. Inspirându-se din discursul Papei către clerul diecezei de Roma, părintele Lombardi i-a îndemnat pe jurnalişti să-şi menţină relatările privind perioada de sediu vacant şi conclavul aproape de realitatea cu care Biserica trăieşte în mod efectiv aceste evenimente.
El a asigurat de asemenea în legătură cu seninătatea Sfântului Părinte, exprimată – a spus Federico Lombardi – şi în cursul vizitei preşedintelui României la Sfântul Scaun.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.