2013-02-08 14:21:54

Pacea, o îndatorire de îndeplinit continuu: Benedict al XVI-lea, la 50 de ani de la Tratatul de la Palatul Élysée


(RV – 8 februarie 2013) „Legea morală naturală, valorile şi drepturile omului plăsmuite de Evanghelie constituie fundamentul unei politici care se pune într-adevăr în slujba dreptăţii, a păcii şi a progresului întregii familii umane”. Această reflecţie reprezintă esenţa mesajului pe care papa Benedict al XVI-lea l-a trimis, prin cardinalul secretar de stat, Tarcisio Bertone, cu ocazia conferinţei găzduite joi, 7 februarie, de Universitatea Pontificală Gregoriana.

Conferinţa a fost prilejuită de împlinirea a 50 de ani de la Tratatul de la Palatul Élysée (Paris) care a pus capăt conflictului secular dintre Franţa şi Germania. Iniţiativa a fost promovată de ambasadele Franţei şi Germaniei pe lângă Sfântul Scaun, având tema: „Cincizeci de ani de prietenie franco-germană în slujba Europei: Uniunea Europeană, un model pentru alte reconcilieri?”
În mesaj se subliniază că motivele care au dus la acea înţelegere trebuie revitalizate şi reînnoite în mod continuu, astfel încât ceea ce s-a obţinut împreună să nu fie ameninţat de noi provocări sau miope interese proprii, sau să nu se ajungă să fie abandonat acest rezultat.

În textul mesajului Papei, citit de arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru Raporturile cu Statele, se readuce în memorie „angajarea personală a părinţilor Tratatului: Charles de Gaulle şi Konrad Adenauer”. “Chiar înainte ca acordul să fi fost semnat”, se subliniază în fragmentul de salut – „cei doi mari protagonişti ai Europei postbelice, prin participarea lor la Sfânta Liturghie în Catedrala din Reims, au scos în evidenţă că politica se bazează pe principii pe care nu şi le poate stabili de una singură”. În mesajul Sfântului Părinte se aminteşte de asemenea că este necesar să se alimenteze neîncetat flacăra speranţei, căci pacea este “o îndatorire ce trebuie îndeplinită continuu”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.