Credinţa, o reală perspectivă de lumină şi speranţă: Papa, la concertul oferit de Ambasada Italiei

(RV – 5 februarie 2013) Anul acesta, pe 11 februarie, se împlinesc 84 de ani de la Pactele Laterane. Cu această ocazie, preşedintele Italiei Giorgio Napolitano i-a oferit papei Benedict al XVI-lea un concert, luni 4 februarie, în Aula Paul al VI-lea, din Vatican. Orchestra “Maggio Musicale Fiorentino”, condusă de maestrul Zubin Mehta, a executat opera „La forza del destino” („Forţa destinului”), de Giuseppe Verdi şi Simfonia nr. 3 de Beethoven.

Concertul, oferit de Ambasada Italiei pe lângă Sfântul Scaun, a dorit să oglindească bunele raporturi dintre Sfântul Scaun şi Italia şi lunga “împărtăşire de experienţe şi reflecţii”, la care a făcut referire şi Sfântul Părinte la finalul concertului.
Amintind că în acest an se împlinesc 200 de ani de la naşterea compozitorului italian Giuseppe Verdi, Sfântul Părinte a evidenţiat capacitatea marelui muzician de a contura, cu o rară incisivitate, situaţiile vieţii, mai ales dramele sufletului omenesc. Destinul personajelor sale este mereu tragic, aşa cum este şi în opera „Forţa destinului”, însă Papa subliniază modalitatea în care compozitorul înfruntă tema destinului:

• „Înfruntând tema destinului, Verdi se află pus în situaţia de a înfrunta în mod direct tema religioasă, de a se confrunta cu Dumnezeu, cu credinţa, cu Biserica şi iese din nou la iveală sufletul acestui muzician, neliniştea sa şi frământările sale privitoare la religie.

Luând cuvântul, preşedintele Italiei s-a referit la Pactele Laterane, definind lunga stradă parcursă împreună spre „o senină şi încrezătoare cooperare între Stat şi Biserică, în slujba binelui comun”, dar şi ocaziile de întâlnire, ascultare şi dialog reciproc ce au reprezentat „un motiv de îmbogăţire”.

• “Sanctitate, ca italieni vom continua, din orice poziţie am ocupa, să acordăm atenţie Mesajelor Voastre, pentru a afla în ele motiv de reflecţie şi încredere”.

Revenind la „Forţa destinului”, de Giuseppe Verdi, încheiem cu o altă reflecţie a Papei în care explică cum autorul îşi încheie opera din perspectiva iertării şi a invocării lui Dumnezeu:

• „În această Operă este conturată drama existenţei umane marcată de un destin tragic şi de nostalgia de Dumnezeu, de îndurarea şi de iubirea sa, care oferă lumină, sens şi speranţă chiar şi în întuneric. Credinţa ne oferă această perspectivă, care nu este iluzorie ci reală”.

Aici, serviciul audio: