Atotputernicia lui Dumnezeu constă în îndurarea sa nemărginită: Papa, la audienţa
generală dedicată paternităţii divine
(RV – 30 ianuarie 2013) Dumnezeu este Tată: asupra acestei definiţii fundamentale
despre Dumnezeu, prezentă în Simbolul Credinţei, s-a oprit şi Sfântul
Părinte în cadrul catehezei de miercuri, 30 ianuarie, din aula Paul al VI-lea.Este a doua din şirul catehezelor pe care Benedict al XVI-lea le va dedica Crezului.
„Nu este întotdeauna uşor să vorbeşti despre paternitate, mai ales în lumea
occidentală, cu familii fărâmiţate, cu obligaţii de muncă ce absorb tot mai mult,
cu preocupări şi eforturi pentru a reuşi echilibrarea bugetului familial, cu mass-media
care invadează existenţa cotidiană şi care distrage”, a spus Sfântul Părinte, explicând
câteva cauze ale dificultăţii raporturilor dintre tată şi fiu. Şi atunci când relaţia
cu propriul tată este dificilă, devine problematică raportarea la Dumnezeu ca la un
Tată, după cum evidenţiază Episcopul Romei:
• „Comunicarea devine
uneori dificilă, încrederea se pierde şi raportul cu figura paternă poate deveni
problematică şi atunci este dificilă imaginarea lui Dumnezeu asemenea unui
tată, neavând modele de referinţă potrivite. Petru cine a trăit experienţa unui tată
prea autoritar şi inflexibil, sau chiar absent, nu este uşor să te poţi gândi la Dumnezeu
ca la un Tată şi să te abandonezi lui cu încredere”.
„Dar revelaţia biblică”
– continuă Sfântul Părinte – „ajută la depăşirea acestor dificultăţi, vorbindu-ne
despre Dumnezeu ca despre un Tată care iubeşte până la a-l da pe propriul Fiu pentru
mântuirea umanităţii. „Referirea la figura paternă ajută aşadar la a înţelege
ceva din iubirea lui Dumnezeu care, însă, rămâne infinit mai mare, mai fidelă, mai
totală în comparaţie cu cea a oricărui om”, clarifică Episcopul Romei.
„Cine
dintre voi, dacă fiul îi va cere o pâine îi va da o piatră? Sau dacă va cere un peşte
îi va da un şarpe? Aşadar, dacă voi, răi cum sunteţi ştiţi să daţi daruri bune
copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor
care i le cer?”, citim în capitolul 7 al Evangheliei după Sfântul Matei, în care Isus
îl prezintă pe Dumnezeu ca Tată care ne însoţeşte cu iubire existenţa noastră, dându-ne
Cuvântul său, învăţătura, harul şi Duhul său. Chipul binevoitor al Tatălui care
este în Ceruri se revelează pe deplin în Domnul Isus, continuă Benedict al XVI-lea
în cea de-a doua cateheză despre Simbolul Credinţei:
„Cunoscându-l pe Isus
putem să-l cunoaştem şi pe Tatăl care este în Ceruri (cfr In,1914,7), şi văzându-l
pe El putem să-l vedem pe Tatăl, pentru că El este în Tatăl şi Tatăl este în El (cfr
In 14,9.11)”, explică Papa, spunând:
• „Credinţa în Dumnezeu Tatăl
cere să se creadă în Fiul sub acţiunea Duhului, recunoscând în Crucea care mântuieşte
dezvăluirea definitivă a iubirii divine. Dumnezeu ne este Tată dându-l pe Fiul pentru
noi; Dumnezeu ne este Tată dându-ni-l pe Duhul care ne face fii şi ne permite să-l
chemăm, cu adevărat, „Abbà, Tată” (cfr Rm 8,15). De aceea Isus, învăţându-ne să ne
rugăm ne îndeamnă să spunem “Tatăl nostru”. ------- •”Aşadar, paternitatea
lui Dumnezeu este iubire infinită, duioşie revărsată asupra noastră, fii slabi,
care au nevoie de toate. Psalmul 103, marele când al îndurării divine, proclamă: „Cum
este îndurător un tată faţă de fii, aşa este îndurător Domnul faţă de cei care se
tem de El, căci el ne-a cunoscut alcătuirea şi şi-a amintit că suntem ţărână”. (Ps
103, 13-14) Tocmai micimea noastră, slăbiciunile naturii umane, fragilitatea noastră
devin apel la îndurare, pentru ca Dumnezeu să-şi manifeste măreţia şi duioşia sa de
Tată ajutându-ne, iertându-ne şi mântuindu-ne.
“Dumnezeu”, explică în continuare
Episcopul Romei, “răspunde la apelul nostru trimiţându-ni-l pe Fiul, care moare şi
învie pentru noi; intră în slăbiciunea noastră şi înfăptuieşte ceea ce omul nu ar
fi putut face niciodată: ia asupra Sa păcatul lumii, ca un miel nevinovat, şi ne redeschide
calea spre comuniunea cu Dumnezeu, ne face adevăraţii fii ai lui Dumnezeu”.
•
“Acolo, în Misterul Pascal, se revelează în totalitatea sa chipul definitiv
al Tatălui. Acolo, pe Cruce glorioasă, are loc revelaţia plină de măreţie a lui
Dumnezeu ca “Tată Atotputernic”.
Sfântul Părinte continuă cu o serie de întrebări
care revin ca un laitmotiv în toate epocile din istoria umanităţii:
•„Am
putea să ne întrebăm: cum este posibil să ne gândim la un Dumnezeu atotputernic
privind la Crucea lui Cristos? Nu am dori oare o atotputernicie potrivit schemelor
noastre mentale şi a dorinţelor noastre: un Dumnezeu „atotputernic” care să rezolve
problemele, care să intervină pentru a ne ajuta în dificultăţi, care să învingă toate
puterile adverse, care să schimbe evenimentele şi să anuleze durerea?
“Astfel”
– continuă Episcopul Romei – “în faţa răului şi a suferinţei, pentru mulţi devine
problematic să creadă într-un Dumnezeu Tată şi să fie convinşi de atotputernicia
Sa; unii caută refugiu în idoli, cedând tentaţiei de a afla răspuns într-o presupusă
atotputernicie “magică” şi în promisiunile sale iluzorii.
„Dar credinţa în
Dumnezeu atotputernicul ne îndeamnă să parcurgem căi diverse: căile şi gândurile Domnului
sunt diferite de ale noastre (cfr Is 55,8) şi, tot astfel, atotputernicia sa este
diferită: „nu se exprimă ca forţă automatică şi arbitrară”, spune Papa, „ci este marcată
de o libertate plină de iubire şi paternă”. În concluzie, Sfântul Părinte a sintetizat
semnificaţia credinţei în Dumnezeu Tatăl atotputernicul pentru noi creştinii:
•
“Când spunem 'Eu cred în Dumnezeu Tatăl atotputernicul' noi exprimămcredinţa noastră în puterea iubirii lui Dumnezeu care, prin Fiul său mort
şi înviat, învinge ura, răul, păcatul şi ne deschide spre viaţa eternă, cea de fii
care doresc să fie pentru totdeauna în Casa Tatălui”.