2013-01-29 15:10:49

Prezenţa în reţelele de socializare, un adevărat potenţial: studiu realizat de revista „Popoli”


(RV – 29 ianuarie 2013) „A trecut o lună de la lansarea contului pe Twitter @pontifex, a papei Benedict al XVI-lea. Revista internaţională Popoli, a Iezuiţilor, a realizat un studiu statistic din care rezultă că mesajele Papei pe Twitter au avut peste 270 de mii de mesaje de răspuns.

Majoritatea răspunsurilor au fost neutre, aproximativ 26 de mii au fost pozitive, iar circa 22 de mii negative. Studiul, consultabil pe situl popoli.info, a analizat prezenţa pe reţelele sociale a ierarhiei bisericeşti.
În legătură cu acest studiu, directorul revistei Popoli, Stefano Femminis, ne explică:

• „Numerele sunt impresionante: sunt 270.456 persoanele care au comentat în mod coerent cu spiritul unei reţele de socializare, ce prevede interacţiune. A existat o mare cantitate de mesaje neutre, de persoane care au retrimis mesajul Papei pe Twitter. Un alt aspect este reprezentat de faptul că mesajele pozitive, în număr de 26 de mii,le-au depăşit pe cele negative, ce au numărat 22.500.
Am făcut şi o analiză conţinuturilor acestor mesaje. Printre cele pozitive, se evidenţiază în special citatele din Benedict al XVI-lea, dar şi mulţumiri şi urări, o mare parte fiind dedicată rugăciunii. În ceea ce priveşte mesajele negative, reies aspecte interesante. De pildă, eliminând cantitatea de mesaje ce sunt nu doar critice, ci cu adevărat jignitoare, tipice pentru o anumită categorie de persoane ce frecventează reţelele de socializare, unele fac referiri la situaţii triste, precum cele ale unor preoţi protagonişti ai unor episoade de pedofilie, sau acele consideraţii critice referitoare la puterea şi bogăţia Bisericii, a Vaticanului. Aceste consideraţii reflectă însă că vestirea Evangheliei, vestirea mesajului lui Cristos nu reprezintă element de critică, alte elemente fiind obiect al acuzaţiilor.
Rezultatele acestei cercetări ar putea suscita o reflecţie in Biserică privind potenţialul reprezentat de prezenţa în reţelele sociale, la nivelul instituţiilor sau al personalităţilor bisericeşti.”

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.