Agenda liturgică a Sfântului Părinte pînă la sărbătoarea Învierii Domnului
RV 29 ian 2013.Oficiul Celebrărilor liturgice
pontificale a publicat calendarul ceremoniilor prezidate de Benedict XVI în
următoarele două luni. Încărcată, ca de obicei, Săptâmâna Sfântă, începând
de duminică, 24 martie, pînă la sărbătoarea Paştelui şi
mesajul "Urbi et Orbi".
Piatra şi spiritul, carismele vieţii consacrate
în jurul lui Petru: este imaginea care oglindeşte în mod plastic Sfânta Liturghie
prezidată şi concelebrată de Benedict XVI cu membrii Institutelor de Viaţă Consacrată
şi ai Societăţilor de Viaţă Apostolică. Ritul sacru se desfăşoară şi în acest an pe
2 februarie, în bazilica vaticană, în sărbătoarea "Prezentarea Domnului la Templu",
când se marchează şi a 17-a Zi mondială a vieţii consacrate.
După această
primă întâlnire, agenda Papei pe luna februarie arată şi consistoriul de luni, 11
februarie, privind mai multe cauze de canonizare.
Două zile mai târziu, Miercurea
Cenuşii, o tradiţie cu rădăcini antice: Sfântul Părinte parcurge urcarea pe Colina
Aventin pentru a prezida, la 16.30, în bazilica Sf. Anselm, aşa numita "statio", prima
etapă din itinerarul de pocăinţă al Postului Mare; succesiv, procesiunea penitenţială
pînă la bazilica Sfânta Sabina, cu ritul specific al impunerii cenuşii.
Începutul
Postului Mare este marcat şi prin săptămâna de exerciţii spirituale pentru Papa şi
Curia Romană, în program de pe 17 la 23 februarie. Meditaţiile sunt prezentate în
Capela "Redemptoris Mater" din Palatul Apostolic, fiind oferite în acest an de cardinalul
Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical al Culturii.
Duminică,
24 martie 2013, Biserica începe Săptămâna Sfântă după calendarul roman sau latin.
Benedict XVI prezidează la 9.30 Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor, precedată
de procesiunea solemnă şi binecuvântarea ramurilor de măslin şi palmier.
Triduum-ul
Pascal este precedat de Liturghia Crismei, concelebrată de Sfântul Părinte în bazilica
vaticană la ora 9.30 împreună cu preoţii prezenţi în dieceza Romei.
În după
amiaza aceleiaşi zile, Joia Sfântă, Benedict XVI prezidează la 17.30, în bazilica
papală San Giovanni – catedrala Romei – Sfânta Liturghie numită "in Coena Domini".
În Vinerea Sfântă, începând cu ora 17.00, Papa este din nou prezent în bazilica
San Pietro la celebrarea Patimii Domnului. Seara, la Colosseum, Benedict XVI participă
la ritul sacru "Calea Crucii", la ora 21.15. Textele meditaţiilor şi rugăciunilor
de la "Calea Crucii" au fost încredinţate în acest an patriarhului maronit libanez,
Beatitudinea Sa Bèchara Raï, care a dat voce şi cuvânt la aspiraţiile şi greutăţile
tinerilor din Orientul Mijlociu.
Ziua următoare, Sâmbăta Sfântă, are loc Veghea
Pascală, "mama tuturor vigiliilor", celebrată de Benedict XVI începând cu ora 20.30
în bazilica vaticană.
Duminică, 31 martie 2013, solemnitatea "Învierea Domnului
Nostru Isus Cristos", Benedict XVI prezidează Sfânta Liturghie în Piaţa bazilicii
vaticane la ora 10.15, după care transmite "Urbi et Orbi" – Oraşului şi Lumii - mesajul
creştin al învierii şi binecuvântarea pascală.