Din dorinţa Papei, textul Căii Sfintei Cruci din Vinerea Mare încredinţat patriarhului
Boutros Raï
(RV – 28 ianuarie 2013) În amintirea plină de gratitudine a călătoriei apostolice
pe care a făcut-o în Liban în luna septembrie a anului trecut, dar şi pentru a îndemna
întreaga Biserică să se roage pentru Orientul Mijlociu, Papa i-a încredinţat patriarhului
maronit Bechara Boutros Raï redactarea textelor pentru Via Crucis din Vinerea Mare,
la Colosseo. Cererea i-a fost transmisă printr-o scrisoare semnată de cardinalul
Secretar de Stat, Tarcisio Bertone. Textele vor fi pregătite, sub indicaţiile
patriarhului Boutros Raï, de doi tineri libanezi şi vor urma schema tradiţională a
celor 14 Staţiuni.