Consideraţii omiletice la Duminica a III-a de peste an, C: Isus, Mesia vesteşte anul de îndurare al Domnului

(RV - 26 ianuarie 2012) E Ziua Domnului. 1. Unitatea creştinilor în Catehismul Bisericii Catolice. Suntem după Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor care anul acesta s-a inspirat dintr-un text al profetului Mihea: "Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului şi mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt?...Ţi s-a arătat, omule, ce este bine şi ce îţi cere Domnul; nimic altceva, decât să fii drept, să iubeşti mila şi să fii smerit înaintea Dumnezeului tău" (Mih 6,6-8).

În realitate, toate marile religii dar şi confesiunile creştine susţin că arată oamenilor care este închinarea plăcută Domnului şi în care Biserică sau comunitate eclezială se realizează comuniunea desăvârşită a omului cu Dumnezeu în vederea intrării în împărăţia cerurilor.


Catehismul Bisericii Catolice, de la publicarea căruia se împlinesc 20 de ani, tratând despre misterul sacru al unităţii Bisericii deplânge rănile acestei unităţi. De fapt, "în această Biserică unică şi unitară a lui Dumnezeu au apărut încă de la începuturi anumite sciziuni pe care Apostolul le condamnă cu asprime; în secolele următoare s-au ivit dezbinări mai mari, iar comunităţi considerabile ca număr s-au despărţit de comuniunea deplină a Bisericii catolice, uneori nu fără vina unor oameni de ambele părţi". Rupturile ce rănesc unitatea Trupului lui Cristos, erezia, apostazia şi schisma nu se fac fără păcatele oamenilor” (CBC 817). În această privinţă, Origen, un mare părinte al Bisericii (185-255) spune: „Acolo unde sunt păcate, sunt şi multiplicitate, schisme, erezii, conflicte; dar acolo unde este virtute, este şi unitate, unire, prin care toţi credincioşii erau un trup şi un suflet” (Hom. in Ezech, 9,1).

2. În Anul Credinţei, vestirea Cuvântului pentru unitatea creştinilor. La rugăciunea Liturghiei duminicale spunem împreună: „Părinte veşnic, tu l-ai trimis pe Cristos, rege şi profet, să vestească săracilor evanghelia împărăţiei; fă ca cuvântul său care răsună astăzi în biserică, să ne adune într-un singur trup şi să facă din noi instrument de eliberare şi de mântuire”.

Rugăciunea zilei oferă perspectiva justă ce unifică lecturile biblice propuse la Liturghia aceste duminici, în care se subliniază funcţia creatoare a cuvântului lui Dumnezeu, la începutul lumii ca şi astăzi în comunităţile creştine prin trăirea legii Domnului. Aşa cum soarele luminează cu strălucirea sa orizontul fizic, la fel legea Domnului luminează orizontul vieţii morale, de aceea răspundem la psalmul 18 după prima lectură biblică: „Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă”.

Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu constituie un aspect fundamental şi pentru lucrarea de nouă evanghelizare, atât de necesară pentru depăşirea neînţelegerilor dintre creştini şi refacerea unităţii Bisericii voită de Cristos pentru ca lumea să creadă. O facem acum în Anul Credinţei deschis în toată Biserica la 11 octombrie 2012 şi care se încheie duminică 24 noiembrie 2013, în solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului. Este un prilej deosebit pentru primenirea credinţei şi de a educa în credinţă începând cu aprofundarea adevărurilor esenţiale, indispensabile unei vieţi cu adevărat creştine.

După secole de dezbinare, şi decenii de ignoranţă religioasă impusă poporului român de împrejurări externe, dar nu fără compromisuri şi laşitate din slăbiciune omenească, este timpul întoarcerii la izvorul de apă curată şi proaspătă care este Cristos, cuvântul întrupat, singurul mântuitor al oamenilor, despre care vorbesc Scripturile. A cunoaşte Scriptura înseamnă a-l cunoaşte pe Cristos, deoarece întreaga Biblie, Vechiul şi Noul Testament fac referinţă la El. În acest sens, Conciliul Vatican II l-a în constituţia apostolică despre Revelaţie (DV 25) l-a citat pe Sfântul Ieronim care era convins că „necunoaşterea Scripturilor înseamnă necunoaşterea lui Cristos” (Comm. in Is. Prol.: PL 24,17 ).

3. Setea de Cuvântul lui Dumnezeu, lumină pentru paşii noştri. Într-adevăr, noi creştinii, poporul lui Dumnezeu, nu înaintăm în viaţă orbeşte, mânaţi doar de interese şi de instincte. În alegerile pe care le cere viaţa de fiecare zi, suntem călăuziţi de cuvântul Domnului. Citindu-l, ascultându-l şi păzindu-l în inimă este ca şi cum ne-am potoli setea la un izvor. Ori de câte ori bem apă din el, partea luată este inferioară celei care a rămas. Ne bucurăm de ceea ce reuşim să luăm, putând spune fiecare cu Sfântul Efrem Sirul că "ceea ce am luat este partea mea iar ceea ce rămâne este moştenirea mea”, căci Cuvântul lui Dumnezeu este ca un izvor nesecat. Oricând dorim, îl găsim curgând din abundenţă şi mereu nou, mereu proaspăt. Este însă nevoie să revenim des la acest izvor retrezind setea de apa sa vie fără de care sufletul suferă de ariditate ca un pământ lovit de secetă.

Prima lectură este un fragment din cartea lui Nehemia 8,2-4a.5-6.8-10. Textul ne transpune în secolul 5 înainte de Cristos, după întoarcerea poporului evreu din exilul babilonian şi refacerea templului de la Ierusalim. Îndată ce a fost descoperită cartea Legii, este vorba probabil de cea a Deuteronomului, preotul Esdra a adus-o înaintea adunării alcătuite din bărbaţi, femei şi toţi copiii ajunşi la vârsta priceperii, şi de dimineaţă până la amiază a citit din ea cu glas tare în faţa celor adunaţi în faţa porţii, numită a Apelor, bărbaţi, femei şi copii în stare să înţeleagă; şi toţi ascultau cu atenţie citirea din cartea Legii.

Cărturarul Esdra stătea pe o tribună construită special cu această ocazie. Esdra a deschis cartea în văzul întregului popor şi toţi cei de faţă s-au ridicat în picioare. Apoi Esdra l-a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare şi toţi, ridicându-şi mâinile, au răspuns: "Amin! Amin!" Apoi, plecându-se până la pământ, l-au adorat pe Dumnezeu. Se citeau lămurit bucăţi din cartea Legii lui Dumnezeu şi erau explicate aşa încât toţi înţelegeau ceea ce se citea.

Era probabil sărbătoarea Corturilor, una din cele 3 mari sărbători de pelerinaj. Cu această ocazie s-a reînnoit legământul cu Dumnezeu. Momentul reprezintă naşterea iudaismului şi constituie totodată un model liturgic de celebrare a cuvântului, intrat în cultul ebraic şi apoi în cel creştin. Se precizează că adunarea era alcătuită din bărbaţi, femei şi toţi copiii ajunşi la vârsta priceperii şi că toţi ascultau cu atenţie.

Esdra citeşte celor repatriaţi nu dintr-o carte de filozofie, de ştiinţă sau de fabule, ci legea Domnului cu un program concret de viaţă pentru a păstra legământul cu Dumnezeu.
Poporul implicat profund la proclamarea Legii, ascultă în picioare, înalţă mâinile spre cer, răspunde „Amin”, se pleacă la pământ în semn de închinare. Emoţia sufletească este profundă.

„Atunci guvernatorul Nehemia, preotul şi cărturarul Esdra, împreună cu leviţii care instruiau poporul au spus: "Această zi este închinată Domnului Dumnezeului nostru: nu fiţi trişti şi nu plângeţi", căci tot poporul plângea auzind cuvintele Legii. Apoi Esdra le-a zis: "Acum mergeţi, mâncaţi carne grasă şi beţi vin dulce, şi trimiteţi ceva şi celor care nu au gătit nimic, căci ziua aceasta sfântă este închinată Domnului. Nu fiţi trişti, căci bucuria Domnului este puterea voastră".

Da, da bucuria Domnului este puterea noastră. Pentru toţi Cuvântul Domnului este motiv de bucurie. Toţi simt bucuria de a-l asculta pe Dumnezeul Legământului.
Cu atât mai mult află motiv de bucurie în ziua Domnului creştinii care iau parte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, întrucât cele scrise de autorii sacri s-au împlinit în Isus din Nazaret, Domnul şi Mântuitorul nostru.

4. Isus în „casa de rugăciune” din satul său. Evanghelia duminicii luată de la Sfântul Luca, îl prezintă pe Isus în sinagoga din satul său Nazaret. Aici începe să prezinte legea de iubire pe care Dumnezeu voia să o dea noului său popor.
Citim în prolog, motivaţia şi scopul evangheliei Sfântului Luca 1,1-4: Mai mulţi au încercat deja să alcătuiască o relatare a faptelor care s-au petrecut printre noi, aşa cum ni le-au transmis cei care, de la început, au fost martori oculari şi au devenit slujitori ai cuvântului. După ce m-am informat cu grijă asupra tuturor faptelor, chiar de la început, m-am hotărât şi eu, scumpul meu Teofil, să scriu pentru tine o expunere ordonată, ca să te convingi de trăinicia învăţăturii pe care ai primit-o.

Apoi in textul 4,14-21, Luca ne introduce în misterul lui Isus care ia loc la catedra lui Moise. E sâmbătă şi toţi consătenii săi sunt în sinagogă ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Şi întrucât faima lui Isus ca predicator se răspândise, a fost invitat să citească un pasaj din Biblie şi să-l explice. Isus ia cartea care conţine cânturile din profetul Isaia şi citeşte începutul capitolului 61. Gesturile sale sunt lente şi grave, cum se obişnuieşte în sinagogă, pentru a manifesta respect faţă de cuvântul lui Dumnezeu. În Isaia 61 vorbeşte trimisul lui Dumnezeu, Mesia care îşi prezintă misiunea promiţând răsturnarea realităţii şi începutul unui timp nou, de libertate şi pace.

Legea lui Moise prevedea ca cel puţin o dată la 50 de ani naţiunea evreiască să celebreze anul jubiliar. În el trebuia să aibă loc eliberarea sclavilor, iertarea datoriilor, restituirea pământurilor la familiile care le vânduseră pentru a face faţă situaţiei de mizerie. Stăpânii trebuiau deci, cel puţin o dată la 50 de ani, să-şi amintească faptul că fiecare om fusese creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi că merita respect chiar dacă era mai puţin norocos în sănătate, în capacitatea de a-şi organiza viaţa, în bunuri economice. Dar acea lege a lui Moise a rămas mereu scrisă şi niciodată pusă în practică. Interesele celor bogaţi şi ale celor puternici au făcut în aşa fel încât legea a rămas literă moartă. S-a sfârşit prin a amâna anul jubiliar, anul eliberării până la timpurile lui Mesia. Acesta avea să reuşească în aplicarea legii despre anul eliberării deoarece putea să transforme inimile împietrite de egoism şi răutate.

În fragmentul din cartea lui Isaia c. 61, ales de Isus să-l citească în sinagoga din Nazaret, profetul pune în gura lui Mesia tocmai vestirea acelui an „jubiliar” de mântuire.

"Duhul Domnului este asupra mea; el m-a sfinţit prin ungere ca să vestesc săracilor evanghelia, m-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiesc celor prinşi în război eliberarea şi celor orbi vederea, să dau celor asupriţi libertatea şi să vestesc anul de îndurare al Domnului".

La acest punct, Isus s-a oprit şi închizând cartea a dat-o slujitorului, s-a aşezat, iar ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi asupra lui. Explicaţia sau predica este scurtă, doar o frază concisă. "Atunci a început să le spună ascultătorilor: "Aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-aţi auzit acum s-au împlinit astăzi". Duhul Domnului care îl stăpâneşte de la primirea botezului, face astfel ca Isus să se proclame Mesia. În el se împlinesc promisiunile din Vechiul Testament. De acum el singur este autorizat să intepreteze corect Scripturile în care se află cuvântul lui Dumnezeu şi să comunice oamenilor voinţa divină.

5. Un cuvânt care transformă istoria. Isus îşi începe astfel misiunea de trimis al lui Dumnezeu, de Mesia. Nu a venit să poarte războaie pentru a elibera poporul evreu de sub stăpânirea romană, ci pentru a transforma inimile împietrite de egoism şi răutate, anunţând venirea unei noi împărăţii.

Din acel moment a început cotitura radicală creştină. O adevărată revoluţie paşnică. În lumea plină de rău, de egoism, începe să se răspândească în tăcere, şi va continua şi după 2000 de ani, revoluţia adusă de Isus pentru o civilizaţie a iubirii şi iertării. Creştinii sunt şi acţionează în lume ca drojdia în aluatul pe care îl face să crească asemenea luminii care împrăştie întunericul. Nu totul este evident, dar, desigur, cei care îşi trăiesc în lume vocaţia de botezaţi transformă timpul şi locurile istoriei. Duhul Sfânt, prin intermediul Cuvântului, pune în mişcare pe cei care se adună în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Celebrarea cuvântului lui Dumnezeu face ca credincioşii să devină părtaşi la misterul iubirii sale. Biserica deci trăieşte şi azi realizarea eliberării, a anului de îndurare prin cuvântul lui Isus şi în comuniunea euharistică adună popoarele în jurul mesajului său de mântuire. Vestea cea bună este Isus Cristos, principiu de unitate şi viaţă. Participând la Sfânta Liturghie devenim din ce în ce mai conştienţi de sarcina de a valoriza darurile diferite pe care le-am primit fiecare pentru edificarea trupului lui Cristos, Biserica, unitate organică, mijloc de eliberare şi de mântuire.

(RV - A. Lucaci, material omiletic din 21/22 ianuarie 1995, revăzut sâmbătă 26 ianuarie 2013)

Aici serviciul audio: