Ziua Memoriei. Au salvat cu umanitatea lor zâmbetul unui copil
(RV – 25 ianuarie 2013) Salvat de arestările în masă efectuate în cartierul
evreiesc din Roma, aşa-numitul ghetou, pe 16 octombrie 1943, Roberto Piperno a găsit
refugiu, împreună cu familia sa, în mănăstirea surorilor Betlemite, din piaţa
Sabazio, unde a stat ascuns până în ziua eliberării. Cu ocazia Zilei Memoriei, de
duminică 27 ianuarie, colegul nostru Paolo Ondarza, de la redacţia în limba italiană,
i-a luat un interviu, din care vă propunem câteva fragmente:
• Tatăl meu
înţelesese că situaţia era foarte dificilă şi a decis să plecăm de acasă şi să mergem
la nişte prieteni. La un moment dat, văzând că situaţia nu era sigură nici acolo
s-a căutat o altă soluţie. Eu, sora mea, mama, şi cele două bunici: cea maternă şi
cea paternă am mers la mănăstirea din stada Sabazio, care nu era departe de unde locuiau
prietenii noştri. Tatăl meu, împreună cu bunicul, au rămas în casa prietenilor. Eu
aveam cinci ani şi am rămas în mănăstirea surorilor Betlemite timp de şase luni.
Desigur, nu ne declaram ca fiind evrei; doar maica superioară cunoştea identitatea
noastră evreiască. Din fericire, prietenul tatălui meu a reuşit să ne procure cărţi
de identitate false, încât eu nu mă mai chemam Roberto Piperno, ci Roberto Pistolesi
şi eram un napolitan venit la Roma cu familia (…) Din fericire, în mănăstire n-au
existat controale efective. De altfel, acele călugăriţe găzduiseră pe ascuns şi alţi
evrei, în alte spaţii ale mănăstirii, dar despre asta am aflat doar mult timp după
aceea. Graţie călugăriţelor am supravieţuit, am fost trataţi cu umanitate. Îmi amintesc
de un episod de neuitat, legat de Sora Rita care – în ciuda riscurilor – m-a luat
cu ea la cumpărături, pentru a-mi da posibilitatea de a lua un pic de aer. Eram un
copil de cinci ani şi aceea a fost singura dată în care am ieşit în toată perioada
în care am stat ascunşi.
Roberto Piperno îşi aminteşte
de atenţia şi căldura surorilor; experienţa trăită fiind evocată cu
aceste cuvinte:
• „Experienţa alături de aceste călugăriţe poate fi
sintetizată astfel: umanitatea lor în contrast cu persecuţia nazistă”.