2013-01-25 17:43:37

30 de ani de la promulgarea noului Cod de Drept Canonic: mesajul card. Tarcisio Bertone


RV 25 ian 2013. "Importanţa dreptului canonic în Biserică, instrument preţios pentru sprijinul mărturiei şi al noii evanghelizări", a fost subliniată de cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone într-un mesaj prilejuit de «Ziua de Studiu» promovată de Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative, vineri, 25 ianuarie, la treizeci de ani de la promulgarea noului Cod de Drept Canonic.

În mesajul său, adresat preşedintelui departamentului de mai sus, cardinalul Francesco Coccopalmerio, demnitarul vatican a transmis participanţilor salutul cordial şi de bune urări al papei Benedict XVI, care participase la eveniment pe când era cardinal, cu pioasa amintire a celui care a promulgat noul Cod, Fericitul Ioan Paul al II-lea.

Codul de Drept Canonic, a adăugat card. Bertone, se află pe o linie de continuitate cu tradiţia legislativă bisericească şi receptează în acelaşi timp noile aspecte, cu precădere din domeniul învăţăturii despre Biserică, izvorâte din patrimoniul Conciliului Vatican II. De aici, speranţa ca ziua de studiu să trezească un nou imbold la reflecţie asupra canoanelor Bisericii.

(rv – AD)








All the contents on this site are copyrighted ©.