2013-01-18 16:51:18

Cum se spune 'Twitter' în limba latină? Răspunsul papei Benedict


RV 17 ian 2013. Papa a lansat pe Twitter, platformă internet de socializare, un nou cont în limba latină. Este a noua limbă a contului @Pontifex după engleză, spaniolă, italiană, franceză, germană, portugheză, poloneză şi arabă.

O întrebare: cum s-ar spune "twitter" în limba latină? Răspunde Sfântul Părinte: "pagina publica breviloquentis", în traducere: "pagină publică de puţine cuvinte, brevilocventă".

În primul tweet la contul în limba latină – sau, mai latineşte, în prima zicere brevilocventă – Benedict XVI scrie: "Tuus adventus in paginam publicam Summi Pontificis Benedicti XVI breviloquentis optatissimus est". Este un mesaj de bunvenit pentru cei care accesează contul său în latină: "Venirea ta pe pagina Twitter a Sfântului Părinte Benedict XVI este foarte bine primită".

Aşa cum s-a spus în emisiunile precedente, contul @Pontifex de pe Twitter în cele opt limbi a depăşit 2,5 milioane de înscrişi, cunoscând, de la începutul anului curent, o creştere medie de peste 13.000 pe zi.

(rv – AD)








All the contents on this site are copyrighted ©.