2013-01-13 14:45:32

"O flacără pentru sufletul catolic al Moldovei": centenarul revistei Lumina Creştinului


RV 13 ian 2013. Cu ocazia împlinirii a o sută de ani ai revistei diecezane "Lumina Creştinului", episcopul de Iaşi, PS Petru Gherghel, a publicat o scrisoare pastorală intitulată "Prinos de recunoştinţă la centenarul revistei", informează site-ul ercis.ro.

Episcopul face trimitere la primul articol din primul număr al revistei, publicat la 1 ianuarie 1913, care voreşte despre "Cristos, lumina lumii". Purtând trăsăturile unui adevărat program editorial, se notează în scrisoarea pastorală, articolul trasează, practic, misiunea noii publicaţii: să-l ducă în casele credincioşilor pe Cristos, lumina lumii.

Revista a fost suspendată în 1948 la presiunea regimului comunist. Pentru a descrie simbolic vicisitudinile publicaţiei, episcopul Gherghel menţionează în scrisoare o frumoasă tradiţie potrivit căreia "pelerinii care se întorceau de la Betleem, din Ţara Sfântă, purtând cu ei lumina pe care voiau să o ducă în locurile de unde plecaseră, o ofereau creştinilor pe care-i întâlneau, lăsând-o în diferite case sau biserici. Dacă se întâmpla ca flacăra pe care o purtau să se stingă, ei se întorceau la ultimul loc în care o lăsaseră, îşi aprindeau din nou făcliile lor şi continuau drumul spre casă, purtând cu ei bucuria luminii adusă de Cristos în lume". Într-un anumit fel, încheie scrisoarea sa PS Petru Gherghel, "curajoşii pelerini ai luminii, prin această revistă, s-au întors în istorie şi, de acolo de unde au descoperit-o lăsată prin case şi familii, au preluat-o şi au reaşezat-o pe un nou sfeşnic, pentru a o face vie şi capabilă să aprindă noi făclii de lumină pentru alţi doritori şi pelerini ai luminii".

Primul număr din seria nouă poartă data oficială de 1 ianuarie 1990. Lansată în condiţii improvizate, cu o maşină de scris şi un multiplicator, publicaţia îşi relua curajos drumul spre casele creştine. Din noul colectiv de redacţie făceau parte ordinariul – pe atunci – al diecezei, mons. Petru Gherghel, actualul episcop auxiliar, mons. Aurel Percă, şi mons. Vladimir Petercă.

Primul redactor al revistei, între 1913 – 1936, a fost, cu mici întreruperi, mons. dr. Anton Gabor, care în primul său articol scria: "Primeşte, aşadar, iubite cititor, această "Lumină a creştinului", care bate cu oarecare sfială la uşa ta; primeşte-o, căci îţi va fi întotdeauna un prieten şi sfătuitor la bine în toate împrejurările". Din 1992, coordonatorul revistei este pr. Cornel Cadar.

Potrivit agenţiei NewsIn, preluată de site-ul ercis.ro, revista lunară "Lumina Creştinului" are cel mai mare tiraj dintre publicaţiile religioase din ţară, cu 17.000 – 20.000 de exemplare, urmată de "Vestitorul Ortodoxiei Româneşti", cu circa 10.500 de exemplare.

Programul Român Radio Vatican transmite felicitări colegiale celor care participă în diferite forme la realizarea publicaţiei "Lumina Creştinului", dorindu-le să răspundă cu fidelitate şi fantezie la aşteptările tot mai exigente ale cititorilor, şi să oglindească mereu, dar mai ales în Anul Credinţei, Lumina cea adevărată, care, venind în lume, luminează pe orice om (cfr. Ioan 1,9).

(rv – AD)







All the contents on this site are copyrighted ©.