Dumnezeu nu a dăruit ceva ci s-a dăruit pe Sine: Papa, la audienţa generală, despre Misterul Întrupării

(RV – 9 ianuarie 2013) Benedict al XVI-lea continuă şirul catehezelor dedicate marelui mister al Întrupării lui Dumnezeu. „În Isus, Dumnezeu s-a întrupat şi a devenit om ca şi noi, deschizându-ne astfel calea spre Cerul său, spre comuniunea deplină cu El”, a explicat Episcopul Romei la cateheza din cadrul audienţei generale de miercuri, 9 ianuarie, din Aula Paul al VI-lea.
Explicând termenul „întrupare”, „incarnare” ce provine din latinescul “incarnatio”, un cuvânt fundamental pentru credinţa creştină, Sfântul Părinte s-a referit la Sfântul Ignaţiu de Antiohia şi la Sfântul Irineu. Ambii Sfinţi Părinţi au folosit acest termen reflectând asupra Prologului din Evanghelia după Sfântul Ioan, în special asupra expresiei: „Şi Cuvântul s-a făcut trup” (In 1,14). “În acest context” – explică Papa – „cuvântul trup indică – potrivit accepţiunii ebraice – omul în integritatea sa, omul complet, tocmai sub aspectul slăbiciunii şi al caracterului său temporar, al condiţiei sale mizere şi contingente”.
• “Şi aceasta, pentru a ne spune că mântuirea adusă de Dumnezeu care s-a făcut trup în Isus din Nazaret atinge omul în realitatea sa concretă şi în orice situaţie în care s-ar afla. Dumnezeu şi-a asumat condiţia umană pentru a o însănătoşi de tot ceea ce o separă de El, pentru a ne permite să-l chemăm, în Fiul său Unul-Născut, cu numele “Abbà, “Tată” şi a fi cu adevărat fiii lui Dumnezeu”.
Dar, ne atrage atenţia Sfântul Părinte, „Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu” este unul dintre acele adevăruri cu care ne-am obişnuit atât de mult încât nu ne mai impresionează măreţia evenimentului pe care îl exprimă.
• “Şi efectiv, în acest timp al Crăciunului, în care o astfel de expresie revine des la Liturghie, se ajunge la a fi uneori mai atenţi la aspectele exterioare, la 'culorile' sărbătorii, decât la esenţa marii noutăţi creştine pe care o celebrăm: un fapt ce este absolut de neimaginat, pe care doar Dumnezeu îl putea împlini şi pe care-l putem pătrunde doar prin credinţă” (cfr In 1,1)

Sfântul Părinte a dorit să evidenţieze şi un alt aspect, la cateheza din cadrul audienţei generale de miercuri, 9 ianuarie. „De obicei, la Crăciun se face schimb de daruri cu persoanele mai apropiate. Uneori poate fi un gest convenţional, dar în general exprimă afecţiune, fiind un semn de iubire şi de stimă”. Pornind de la această reflecţie, Episcopul Romei a dorit să sublinieze măreţia darului făcut nouă de Dumnezeu:

• “Ideea dăruirii se află în centrul Liturghiei şi trezeşte în conştiinţa noastră darul original al Crăciunului: în acea noapte sfântă Dumnezeu, făcându-se trup, a dorit să fie dar pentru umanitate,dându-se pe sine pentru noi, făcându-l pe Unicul Fiu dar pentru noi, asumând umanitatea noastră, pentru a ne dărui divinitatea sa. Acesta este marele dar”.

“Iar atunci când facem noi daruri” – a continuat Sfântul Părinte – „nu este important ca acel cadoul să fie mai mult sau mai puţin costisitor. Cine nu reuşeşte să dăruiască puţin din sine însuşi, dă întotdeauna prea puţin”.

• „Ba mai mult, uneori se încearcă tocmai înlocuirea inimii şi a efortului de a dărui, cu lucruri materiale”, a atras atenţia Sfântul Părinte accentuând că Dumnezeu nu a făcut astfel: nu a dăruit ceva, ci s-a dăruit pe sine prin Fiul Unul-Născut.

Benedict al XVI-lea a dorit să ofere şi o a treia reflecţie privind Întruparea: „Dumnezeu care se face om” – a explicat – „ne demonstrează un nemaiauzit realism al iubirii divine. De fapt, a continuat Sfântul Părinte, „modul lui Dumnezeu de a acţiona nu se limitează la cuvinte, dimpotrivă putem spune că El nu se mulţumeşte să vorbească, ci se cufundă în istoria noastră şi asumă asupra sa caznele şi greutăţile vieţii umane

• „Fiul lui Dumnezeu s-a făcut într-adevăr om, s-a născut din Maria Fecioara, într-un anumit timp şi loc, la Betleem, în timpul domniei împăratului August, pe când Quirinius era guvernator (cfr Lc 2,1-2); a crescut într-o familie, a avut prieteni, a creat un grup de discipoli, i-a format pe Apostoli pentru a continua misiunea sa, şi-a încheiat parcursul vieţii sale pământeşti pe cruce.

Episcopul Romei explică că „acest mod de a acţiona a lui Dumnezeu este un puternic stimulent de a ne interoga asupra realismului credinţei noastre, care nu trebuie să se limiteze la sfera sentimentelor, a emoţiilor, ci trebuie să intre în concretul existenţei noastre, trebuie să pătrundă în viaţa de fiecare zi, să o orienteze şi în mod practic”.

• „Dumnezeu nu s-a oprit la cuvinte ci ne-a indicat cum să trăim, împărtăşind aceiaşi experienţă ca şi noi în afară de păcat. Catehismul Sfântului Pius al X-lea, din care unii dintre noi am învăţat când eram copii, în stilul său concis, la întrebarea: “Ce să facem ca să trăim după voinţa lui Dumnezeu?”, dă acest răspuns: “Pentru a trăi după voinţa lui Dumnezeu trebuie să credem în adevărurile revelate de El şi să-i respectăm poruncile, cu ajutorul harului său, care se obţine prin sacramente şi rugăciune”. Aşadar, subliniază Sfântul Părinte, credinţa prezintă un aspect esenţial care priveşte nu doar mintea şi inima, ci întreaga noastră viaţă.

În finalul catehezei, Sfântul Părinte ne îndeamnă să medităm la marea şi minunata bogăţie a Misterului Întrupării, pentru a lăsa ca Domnul să ne lumineze şi să ne facă să devenim tot mai mult după asemănarea Fiului său, făcut om.

Aici, serviciul audio: