2013-01-08 19:56:17

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


RV 08 ian 2013. Aici, principalele ştiri ale emisiunii noastre:
- "Mergi şi fă şi tu la fel!". Se inspiră din parabola bunului samaritean, din Evanghelie, Mesajul lui Benedict XVI pentru a XXI-a Zi mondială a Bolnavului, care se va celebra solemn pe 11 februarie a.c. la sanctuarul marian de la Altötting, în Germania. În gestul de primire iubitoare şi generoasă a vieţii umane, mai ales când e precară şi bolnavă, Biserica trăieşte astăzi unul din cele mai mari momente ale misiunii sale: se citeşte în Mesajul Sfântului Părinte.

- În timp ce se caută soluţionarea problemelor financiare nu trebuie să acceptăm cu resemnare constrastele sociale dintre cei puţini, tot mai bogaţi, şi cei mulţi, iremediabil tot mai săraci: spunea Benedict al XVI în discursul adresat luni Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sf. Scaun. Comentariul economistului italian Flavio Felice care afirmă: sistemele economice sunt făcute pentru om, şi nu omul pentru sistemele economice.

- Dezbinările existente să nu distrugă visul păcii şi al unităţii. Cu această convingere, card. Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, a început în solemnitatea Epifaniei o vizită pastorală la comunităţile catolice din Egipt. La Liturghia celebrată luni la Alexandria, prelatul catolic a încurajat creştinii să nu-şi piardă speranţa în faţa greutăţilor, spunând că dezbinările de diferită natură nu trebuie să înăbuşe visul creştin al unităţii şi al păcii. Vizita pastorală în Egipt a card. Sandri se încheie vineri.

- Gratitudine pentru toate mamele preoţilor şi seminariştilor: într-o scrisoare trimisă cu ocazia solemnităţii Sfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu, card. Mauro Piacenza, prefectul Congregaţiei pentru Cler, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de mamele preoţilor şi seminariştilor, precum şi de femeile – laice sau consacrate – care şi-au asumat darul maternităţii spirituale faţă de cei chemaţi la slujirea preoţească. O scrisoare similară, a spus la Radio Vatican card. Piacenza, poate fi trimisă în viitor şi taţilor, pornind de la experienţa Fericitului Ioan Paul al II-lea, potrivit căruia primul său seminar a fost să-l vadă seară de seară pe tatăl său în genunchi, la marginea patului, în timp ce recita rugăciunea rozariului.

- "Conciliul Vatican II şi magisteriul Bisericii Catolice ne spun că evreii nu sunt duşmanii Bisericii": a subliniat pr. Federico Lombardi, directorul Sălii vaticane de presă, la solicitarea mai multor jurnalişti, cu privire la declaraţiile recente ale mons. Fellay, superiorul Comunităţii (lefebvriene) Sf. Pius X, care atribuia evreilor acest trist calificativ. Poziţia Bisericii Catolice exprimată la modul cel mai clar în decretul "Nostra Aetate", a spus pr. Lombardi, a fost continuată de gesturile şi dialogul religios cu ebraismul realizate atât de Ioan Paul al II-lea cât şi de Benedict al XVI-lea, care a mers în vizită oficială la sinagogile din Köln (2005), New York (2008) şi Roma (2010).

- Reluăm în această emisiune, rubrica săptămânală despre catehismul Bisericii Catolice, după sărbătorile Naşterii Domnului şi Anul Nou. Preotul iezuit Dariusz Kowalczyk, profesor la Universitatea Gregoriana, ne vorbeşte despre modul în care trebuie să înţelegem tezaurul credinţei cuprins în Sf. Scriptură şi Tradiţia vie a Bisericii.

- "Migraţiile: pelerinaj de credinţă şi speranţă": este tema aleasă de Benedict XVI pentru a 99-a Zi Mondială a Migraţiilor 2013, care se va marca duminică, 13 ianuarie. Fenomenul migraţiilor în 2011 arată 215 milioane de imigranţi la nivel mondial şi 42,5 milioane de refugiaţi, din care 26 de milioane de evacuaţi. Deseori însă, a remarcat mons. Giancarlo Perego, directorul general al Fundaţiei Migrantes, la conferinţa de presă de la Roma pe această temă, migraţiile sunt o chestiune abordată ideologic sau umanitar; în realitate, migranţii aduc o contribuţie semnificativă la ţesutul eclezial şi social al unei ţări.

- Din actualitatea internaţională. Uniunea Europeană: după doi ani consecutivi de reducere a exportului de arme din ţările Uniunii, raportul pe 2012 arată o creştere cu 18%, pentru un total de 37 de miliarde de euro; principalele destinaţii ale armelor europene, Orientul Mijlociu şi mai multe ţări asiatice. Orientul Apropiat: liderii israelieni anunţă construcţia unui zid de 58 de km la graniţa cu Siria; potrivit primului ministru Netanyahu, de cealaltă parte a frontierei armata siriană s-a retras, fiind înlocuită de forţe militare legate de jihad-ul islamic.

- Miercuri, 9 ianuarie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Polieuct, martir, secolul III; în calendarul roman sau latin, Fericita Alexia Le Clerc, călugăriţă.








All the contents on this site are copyrighted ©.