Editorialul European: ce viitor există după această criză?

RV 08 ian 2013. Reluăm seria editorialelor europene Radio Vatican cu o reflecţie pregătită de colegul nostru de la Programul Italian, Salvatore Sabatino, despre viitor şi criza economică:
• «Eu sunt Europa, noi suntem Europa». Mai mult decât un slogan e o idee de coexistenţă, solidaritate şi împărtăşire cu ceilalţi, în pericol de a fi pusă în discuţie de valul crizei care a luat cu sine principiile europeniste ale părinţilor fondatori. Nu sensul unităţii ci criza dictează agenda prezentului, criza fiind şi cuvântul cel mai folosit nu doar în rândul oamenilor dar mai ales al instituţiilor. Criza nu este un concept abstract ci o realitate concretă cu impact asupra vieţii zilnice a peste 500 de milioane de cetăţeni europeni.

Şi totuşi Europa a avut o reacţie, e drept, mai lentă, punând la bătaie cele mai bune energii şi ridicând o barieră de intervenţii, chiar dacă s-a concentrat probabil asupra unei îndrăzneţe viziuni 'predominant' economică. Toate acestea, în detrimentul cetăţenilor, asupra cărora criza s-a reverberat ca un cutremur, declanşând consecinţe sociale foarte grave. Sărăcia, în primul rând, care numai pe Bătrânul Continent afectează aproape 120 de milioane de persoane – un cetăţean din patru – pentru care viaţa înseamnă lipsuri şi renunţări. Şomajul, în al doilea rând, distrugătoare şi concretă urmare socială; din 2008, s-au pierdut peste 26 de milioane de locuri de muncă, iar în unele ţări peste 50% din tineri nu au un loc de muncă. Acestea se transformă într-o lipsă de echitate, mai ales într-o criză care mai mult decât economică este o criză de încredere.

'Ceea ce se întâmplă este inacceptabil', repetă de multă vreme preşedintele Comisiei Europene, J. M. Barroso, subliniind îndepărtarea progresivă şi periculoasă dintre instituţii şi cetăţeni. Dar pericolul cel mai mare este faptul că însuşi sistemul social european, adevărat model pentru lumea întreagă, riscă să se prăbuşească. Ce s-a ales din drepturile de bază? Ce s-a ales din sensul de solidaritate? Ce se va alege din Europa?

Aproape toţi analiştii se concentrează asupra datelor economice; 2013 va fi anul schimbării, din 2014 se va relua creşterea. Între timp, creşte exponenţial numărul celor fără adăpost, care dintr-un fenomen de marginalizare extremă devine tot mai frecvent şi posibil: pentru că a devenit mai greu să plăteşti ratele unui împrumut sau chiria şi pentru că familia – adevărat port de salvare în caz de necesitate – este pusă tot mai greu la încercare. Pe de altă parte se înmulţesc proiectele de microcredit, pentru finanţarea unor mici iniţiative prin care unul să repornească de la zero, şi se practică trocul pentru schimbul bunurilor de primă necesitate. Acestea se întâmplă în Grecia, unde securea austerităţii a pus în genunchi economia reală şi a izgonit sufletul Atenei, locuitorii săi, transformând-o într-un oraş de fantome. Dar se întâmplă şi în Spania, unde şomajul începe să devină o dramă colectivă, în Slovacia, Bulgaria, Italia, Portugalia, Cipru şi, mai recent, în Franţa. Sunt intervenţii ce se situează pe linia celor spuse de COMECE, Comisia episcopatelor catolice europene, care propune ca reţetă de ieşire din criză un 'model european de economie socială de piaţă', pentru a oferi o protecţie efectivă celor mai vulnerabili. Şi aceasta, pentru că criza trebuie înţeleasă nu doar din punct de vedere economic dar şi etic şi cultural, aşadar, antropologic. O spune şi CCEE, Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene, potrivit căruia nu se poate concepe un dialog cu lumea abordând numai conţinuturile şi problemele, trebuie atinse şi premisele culturale care stau la baza problemelor.

Toate, luări de poziţie care-şi adâncesc rădăcinile în solidaritate, rădăcini care se întâlnesc cu altele, cu rădăcinile creştine, pe care o Europă distrată le-a lăsat fără apă şi care riscă să se usuce. Altfel ar fi fost dacă europenii şi-ar fi însuşit mesajul enciclicei "Caritas in veritate". Lumina proiectată de Benedict XVI merge dincolo de limitele privirii, subliniind cu tărie că adevărul trebuie căutat, găsit şi exprimat în 'economia' carităţii, în timp ce caritatea, la rândul său, trebuie înţeleasă, valorizată şi practicată în lumina adevărului. Europa găseşte aici un nou punct de plecare. Şi atunci vom fi mândri să spunem: «eu sunt Europa, noi suntem Europa».

(rv – S. Sabatino/AD)