Temele etice şi programele politice: comentariul juristului italian Francesco D'Agostino
RV 03 ian 2013.În campaniile electorale din ţările
europene se observă în ultimii ani tendinţa de a acorda un spaţiu din ce în
ce mai mare aspectelor şi temelor etice precum căsătoria, uniunile
între persoane de acelaşi gen, începutul vieţii umane şi sfârşitul ei, testamentul
biologic, cercetarea ştiinţifică pe celulele suşă embrionale, etc. Uneori, temele
etice ocupă atât de mult spaţiu încât problemele sociale precum emigraţia, taxele,
şomajul sau redresarea economică – pe scurt, tot ceea ce ar trebui să alcătuiască
un adevărat program economic de guverenare - trec în planul secund.
Cum
poate fi înţeleasă şi, mai ales, cum poate fi privită din punct de vedere creştin
o asemenea constantă a vieţii publice? Radio Vatican l-a contactat pe
juristul italian Francesco D'Agostino: • "Cine desconsideră importanţa
temelor etice comite o greşeală foarte gravă. În mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii
din acest an Papa a scos în evidenţă faptul că referinţa la temele etice trebuie înţeleasă
ca o referinţă la adevărul lucrurilor. Dacă nu se ţine cont de adevăr, nu se poate
construi binele comun şi nu se pot clădi societăţi demne de om. Iată de ce când luăm
în dezbatere temele etice, nu pornim de la o anumită viziune despre lume: este vorba
de angajarea necesară a tuturor oamenilor de a se confrunta cu teme de importanţă
majoră, precum naşterea, moartea, boala, procrearea; acestea nu sunt teme private,
sunt teme de importanţă publică".
Aţi afirmat cu alte ocazii
- a continuat colegul nostru - că e necesară
nu atât alinierea pe anumite poziţii cât
mai ales includerea temelor etice pe agenda dezbaterilor politice. Prof. D'Agostino: •
"Aceste teme trebuie să fie incluse neapărat în orice program politic, şi îmi doresc
ca alegătorii, când vor decide cum să voteze, să meargă mai întâi să verifice câtă
importanţă acordă temelor etice respectivele partide, pentru că marginalizarea şi
restrângerea chestiunilor etice la sfera privată a conştiinţei, sau promisiuni de
genul 'vom vorbi după alegeri, când vom avea ocazia', reprezintă o eroare politică
fundamentală". (...)
Se vor prezenta în viitor şi dezbateri politice
în privinţa uniunilor sociale dintre un bărbat şi o femeie fără încheierea unei căsătorii
civile. Ce urmări poate avea această formă de convieţuire asupra familiei
şi cum poate fi tutelată familia, inclusiv la nivel economic? Răspunde juristul D'Agostino: •
"Căsătoria, sunt convins că este o realitate umană, antropologică, imposibil de eliminat.
Din acest punct de vedere, uniunile sociale fără actul căsătoriei nu trezesc îngrijorări
deosebite. Dar ceea ce noi trebuie să avem în vedere este că, fiind căsătoria o structură
antropologică fundamentală, acest lucru trebuie să fie spijinit şi la nivel public.
Dacă apoi, într-un context în care căsătoria este susţinută în mod adecvat, există
şi voinţa de a face legi pentru ocrotirea partenerilor mai vulnerabili din uniunile
de fapt, aceasta nu reprezintă o problemă, dar trebuie să fie foarte clar care este
diferenţa dintre cele două situaţii. Garanţia legală pentru partenerul mai vulnerabil
social, este o situaţie; dar când cerem garanţii pentru căsătorie, noi nu vrem să
ocrotim doar partea mai vulnerabilă, noi înţelegem să ocrotim întreaga instituţie
matrimonială care stă la baza familiei".