2013-01-03 19:48:30

Joi: Buletinul nostru de ştiri


RV 03 ian 2013. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre: - În numele lui Isus se află misiunea sa de mântuitor; El este şi a adus lumii iubirea lui Dumnezeu. Reflecţiile Papei Benedict XVI despre mântuirea omenirii, în ziua liturgică a Preasfântului Nume a lui Isus, celebrată joi în calendarul roman al Bisericii Catolice.
- Au fost publicate joi de Prefectura Casei Pontificale datele privind numărul participanţilor la întâlnirile cu Benedict XVI în 2012. În ansamblu, din 2005 la finele lunii decembrie 2012, au luat parte la slujbele Papei peste 20,5 milioane de pelerini.
- Patriarhul latin al Ierusalimului, PF Fouad Twal atrage atenţia asupra situaţiei tot mai grele a creştinilor de la Locurile Sfinte şi lansează un apel la solidaritate internaţională faţă de micile comunităţi creştine din Orientul Mijlociu. În Anul Credinţei, a afirmat patriarhul, avem nevoie de consolidarea motivaţiei noastre religioase, mai întâi de toate ca să facem faţă la greutăţile de fiecare zi.
- Agenda politică din ţările europene şi temele etice. Comentariul juristului italian Francesco D'Agostino, care spune: "cine desconsideră importanţa temelor etice comite o mare greşeală; naşterea, viaţa, familia, moartea şi boala nu sunt teme de interes privat, ci de importanţă publică; oamenii politici nu le pot modifica fără a ţine cont de adevărul lucrurilor".
- A început joi la Roma reuniunea bisericească de studiu despre pastoraţia vocaţiilor, în organizarea Conferinţei Episcopale Italiene. Lucrările reuniunii se vor încheia sâmbătă şi au ca temă "Plănuieşte împreună cu Dumnezeu, locuieşte viitorul".
- Comunitatea de la Taizé, de la Roma, la Istanbul. Fratele Alois şi mai multe zeci de tineri, după încheierea, pe 2 ianuarie, a întâlnirii ecumenice europene de la Roma, au sosit joi la Istanbul, pentru o vizită de rugăciune şi dialog la patriarhul ecumenic Bartolomeu I.
- Speranţe şi temeri, în Liban, pornind de la oglindirea în mass-media a sărbătorii creştine a Naşterii Domnului. În timp ce mai multe mijloace de comunicare afiliate la Hezbollah au avut o prezentare pozitivă a sărbătorii creştine, n-au lipsit apeluri ale extremiştilor islamici de a boicota manifestările creştine.
- A fost prezentat calendarul manifestărilor europene găzduite la Marsilia, în Franţa, şi Kosice, în R. Slovacia, declarate capitale europene ale culturii în 2013. Pe 12 şi 13 ianuarie, primele iniţiative în cele două oraşe, simboluri istorice şi contemporane de întâlnire dintre oameni şi culturi.
- Vineri, 4 ianuarie, în calendarul liturgic bizantin român, Ajunul Botezului Domnului; Adunarea celor 70 Apostoli; Cuv. Teoctist. Orele împărăteşti. Zi aliturgică. Post şi ajun. În calendarul roman sau latin, Fericita Angela din Foligno, Italia, văduvă, anii 1248-1309.








All the contents on this site are copyrighted ©.