2013-01-02 16:37:48

Primiţi cu colinda? În Republica Cehă, „Colecta Epifaniei” face minuni în plan social


(RV – 2 ianuarie 2012) Începe miercuri, 2 ianuarie, în toate parohiile din Republica Cehă colecta pentru sărbătoarea Epifania Domnului, chemată „Colecta Epifaniei”. Iniţiativa este destinată adunării de fonduri în favoarea persoanelor care trăiesc în situaţii dificile.

Evenimentul se desfăşoară tradiţional la începutul lunii ianuarie, cu scopul îndemnării persoanelor de bună-voinţă să urmeze exemplul de generozitate al Regilor Magi, „purtând daruri şi demonstrând solidaritate” faţă de persoanele nevoiaşe.

Cântăreţi voluntari vor duce, din casă în casă, în toate colţurile ţării, cântările de Crăciun. Banii adunaţi prin intermediul acestei colecte for fi destinaţi realizării unor centre terapeutice pentru persoane afectate de boli mintale.
După cum informează agenţia SIR, se doreşte în special achiziţionarea aparaturilor medicale necesare şi realizarea unor seminare terapeutice destinate acestor persoane.

Asociaţia „Caritas” din Republica Cehă speră ca donatorii să fie la fel de generoşi ca şi anul trecut, când suma obţinută a fost de circa 3 milioane de euro. Proiectul va lua sfârşit pe 14 ianuarie.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.