Pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului: antifonul major "O, clavis David"
RV 19 dec 2012.Pregătirea imediată la sărbătoarea Naşterii
Domnului ne conduce paşii sufletului către Betleem, unde se arată întregii
omeniri calea mântuirii. Antifonul major de la 20 decembrie în liturgia romană
invocă venirea lui Mesia folosind simbolul universal al cheilor: "O, clavis David",
"O, cheie a lui David, sceptrul casei lui Israel...". Referinţa biblică a invocaţiei
vine din cartea Apocalipsului, în care citim: "Aşa vorbeşte Cel sfânt, cel vrednic
de crezare, cel care are cheia lui David, care deschide şi nimeni nu va închide, care
închide şi nimeni nu va deschide" (Ap 3,7).
Experienţa de fiecare zi ne pune
în faţa multor probleme fără rezolvare. Greutăţi şi obstacole, insistă în a scoate
la iveală neputinţa noastră, când ne lovim de situaţii fără un fir de logică, de comportamente
inexplicabile, de întrebări fără răspuns! Vine spontan o întrebare: la ce să te mai
zbuciumi pentru ceva bun dacă viaţa este un drum fără ieşire?
Şi orizontul
credinţei este frecventat de întrebări, cu menţiunea că un creştin nu-şi pune niciodată
întrebări la modul impersonal şi fără asumarea răspunderii. Deseori, nemulţumirile
faţă de incoerenţa celorlalţi reflectă insatisfacţia personală faţă de propria incoerenţă.
De aceea, un creştin se întreabă la persoana întâi: de ce eu am atâtea căderi, de
ce reînnoirea vieţii mele este atât de lentă, de ce răspund atât de rar la iubirea
lui Dumnezeu? Simţim că nu suntem cu adevărat liberi şi cu toate acestea nu avem puterea
de a rupe lanţurile în care ne zbatem. Simţim nevoia unui ajutor, dar nu unul oarecare
ci de ajutorul Unui mai tare decât cel care ne ţine prizonieri.
Nu suntem
primii în această situaţie. Încă din Vechiul Testament, psalmistul se ruga astfel:
"Îmi ridic ochii spre munţi şi mă întreb: De unde mi va veni ajutorul? Ajutorul meu
vine de la Domnul, care a făcut cerul şi pământul" (Psalm 120/121, 1-2).
Iată,
aşadar, ajutorul care a venit pînă la noi: Isus, Fiul lui Dumnezeu, mlădiţa sfântă
a lui David, care s-a născut din Fecioara Maria. El este "omul de încredere" căruia
Dumnezeu Tatăl i-a dat orice autoritate. Isus a venit şi continuă să vină ca să ne
dezlege aripile libertăţii şi să descuie porţile speranţei. În mâna lui sunt cheile
Împărăţiei veşnice, cheile timpului şi ale istoriei. Într-un limbaj digital, s-ar
putea spune că el singur ne poate da parola, password-ul care deschide misterul şi
bogăţiile vieţii adevărate. Căci numai în misterul Cuvântului întrupat, ne învaţă
Conciliul Vatican II, se luminează cu adevărat misterul omului. El este cheia care
dezleagă misterul însuşi al omului. Cristos, omul cel nou, îl dezvăluie pe deplin
omului pe om şi îi descoperă măreţia chemării sale. (cfr. Gaudium et Spes, 22).
Şi
totuşi, cu toate că Domnul are toate cheile vieţii şi ale morţii, o singură uşă nu
vrea să o deschidă de unul singur: este uşa inimii noastre. Aceasta se poate deschide
numai din interior, cu participarea noastră. Prin sărbătoarea naşterii sale în sărăcia
de la Betleem, Domnul spune şi astăzi: "Iată, eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva ascultă
glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine"
(Ap 3, 20).
Întăriţi de ospăţul euharistic, creştinii invocă plini de speranţă
şi bucurie venirea lui Cristos: "O, clavis David...", "O, cheie a lui David, sceptrul
casei lui Israel, Tu, care deschizi şi nimeni nu poate închide, închizi şi nimeni
nu poate deschide, vino şi scoate-l din casa robiei pe omul înfrânt care zace în întuneric
şi în umbra morţii".