2012-12-18 14:17:40

Catehism 20, cu părintele Kowalczyk: Isus, cheia de interpretare a întregii Biblii


(RV – 18 decembrie 2012) Înţelegerea Bibliei nu poate fi doar rezultatul unui act individual, ci trebuie confruntată cu învăţătura Bisericii. Acest principiu este subliniat cu claritate de Catehismul Bisericii Catolice, în partea în care textul dezvoltă raportul dintre Revelaţie şi transmiterea acesteia. Părintele iezuit Dariusz Kowalczyk, profesor la Universitatea Pontificală Gregoriana, ne vorbeşte despre această temă în cadrul celei de-a 8-a întâlniri dedicată Catehismului Bisericii Catolice:

• “Transmiterea Revelaţiei divine se realizează în două moduri: prin intermediul Tradiţiei şi prin Sfânta Scriptură. Potrivit Catehismului, aceste două căi “sunt strâns legate şi comunică între ele”.

Biserica consideră Biblia ca fiind “norma supremă” a Credinţei. Deci, considerăm Sfintele Scripturi ca fiind un text profund religios şi inspirat de însuşi Dumnezeu. Ca atare, Biblia este liberă de orice eroare în privinţa mântuirii noastre. Aceasta înseamnă că în textele Biblice pot exista inexactităţi istorice sau geografice cauzate de limitările autorului uman, dar adevărul pe care Dumnezeu a voit să ni-l reveleze cu scopul de a ne mântui este fără greşeală.

În Biblie găsim adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, transmis de vorbirea umană. De aceea – aşa cum citim în Catehism – „credinţa creştină nu este 'o religie a Cărţii'” (CBC 108)
Noul testament n-a căzut din cer, ci este rodul predicării primelor comunităţi creştine. De aceea, Scripturile trebuie citite şi interpretate în Tradiţia vie a întregii Biserici. Acest principiu nu ne împiedică în a face o lectură individuală a Bibliei. Dimpotrivă, suntem îndemnaţi să o facem sistematic. Însă, înţelegerea noastră personală, trebuie confruntată cu învăţătura Bisericii.
Citind diferitele pagini ale Bibliei trebuie să ne amintim că centrul acestei este reprezentat de Isus. Moartea şi învierea sa sunt cheile de interpretare ale Bibliei.

Să citim aşadar Sfintele Scripturi individual şi împreună cu Biserica, descoperind multitudinea de semnificaţii pe care o conţine. Pentru a ne încuraja la o astfel de lectură, Catehismul ne aminteşte binecunoscutele cuvinte ale Sfântului Ieronim: “A ignora Scripturile înseamnă a-l ignora pe Cristos”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.