Pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului: antifonul major "O, Sapientia!"

RV 16 dec 2012. Intensificând în aceste zile pregătirea noastră la sărbătoarea Naşterii Domnului, suntem îndemnaţi să medităm cu mare atenţie misterul lui Dumnezeu care s-a făcut om şi vine să locuiasă între noi. El este regele dreptăţii, care vine să atragă la sine toată făptura, arătând tuturor calea mântuirii. Printre rândurile istoriei s-a strecurat şi misterul răului, întunecos şi aducător de moarte, care deseori caută să pună piedici pe calea omului către Domnul vieţii.

Liturgia ritului roman sau latin a preluat aşteptarea întregii omeniri, de dinainte de Cristos şi de după Cristos, şi a transpus-o în câteva texte de mare bogăţie biblică, folosite la rugăciunea vesperelor de la 16 la 24 decembrie. Sunt aşa numitele "Antifoane Majore", numite şi "antifonele O", după prima notă a fiecărei invocaţii.

Antifonul de la 17 decembrie ne îndeamnă să contemplăm marele mister al înţelepciunii lui Dumnezeu. Domnul a făcut să participe la lucrarea sa de mântuire toată făptura universului. Creaţia însăşi vorbeşte despre gloria Creatorului său, povestind din neam în neam admirabila sa atotputernicie. Toate cele ce se întâmplă în istoria noastră au în sine firul indistructibil al bunătăţii lui Dumnezeu, care se întinde de la o generaţie la alta într-un plan de iubire dătător de încredere şi speranţă. Planul său de iubire şi mântuire pare de neînţeles pentru cel care se opreşte la experienţa simţurilor. Numai credinţa, atitudinea smerită de credinţă, ne deschide poarta către tainele de nepătruns al înţelepciunii lui Dumnezeu.

Cine este cel pe care îl chemăm cu numele de Înţelepciune? Este Cuvântul cel veşnic al Tatălui, care a venit în lume să ne descopere înţelepciunea Creatorului şi inima sa de tată. Copilul pe care îl vom contempla şi-l vom adora pe genunchii Fecioarei Mamă este însăşi Înţelepciunea Tatălui. Biserica merge împreună cu Maria la tronul Înţelepciunii divine ca la izvorul vieţii, la pomul roditor care îşi pleacă ramurile pentru a-i dărui omului roadele sale plăcute, la adevărata Înţelepciune a vieţii.

Însufleţită de această credinţă, Biserica înalţă cântarea de speranţă şi aşteptare:
"O, Înţelepciune, tu care ieşind din gura Celui Preaînalt, cuprinzi toate marginile lumii, şi toate le conduci cu putere şi bunătate, vino şi ne învaţă calea înţelepciunii!"

Aici, antifonul major "O, Sapientia!":

(rv - AD)