2012-12-14 15:04:25

Bradul de Crăciun, semn al luminii lui Cristos. Cine încearcă să o stingă, lasă omenirea pe întuneric: Benedict XVI, unei delegaţii din regiunea italiană Molise


RV 14 dec 2012. În ciuda încercărilor de a şterge numele lui Dumnezeu din istorie, lumina lui continuă să strălucească prin Cristos asupra întregii omeniri: a spus Benedict XVI primind vineri în audienţă delegaţia unui sătuc, Pescopennataro, din regiunea italiană Molise, care în acest an a dăruit Papei bradul de Crăciun instalat în Piaţa Sf. Petru. Vineri după amiază, aprinderea luminilor din pomul monumental, în cadrul unei ceremonii la care ia parte şi mons. Giuseppe Sciacca, secretarul general al Guvernatoratului.

De fiecare dată când omul a încercat să stingă lumina aprinsă în lume prin naşterea lui Isus, rezultatul a fost un întuneric împovărat de suferinţă. Aprinderea instalaţiilor din bradul de Crăciun în Piaţa Sf. Petru, alături de scena Nativităţii aflată la ultimele pregătiri, i-a sugerat Sfântului Părinte o reflecţie în care şi-au dat întâlnire lumini şi umbre. Prima, orbitoare, de la Dumnezeu care s-a făcut om, venit să împrăştie întunericul. Cele din urmă, lucrarea oamenilor, atunci când, a observat Pontiful, în diferite epoci au încercat să stingă lumina lui Dumnezeu şi să aprindă în locul ei "licăriri iluzorii şi amăgitoare", deschizând larg uşa unor "anotimpuri marcate de tragice violenţe asupra omului".
• "Şi aceasta pentru că, atunci când se încearcă ştergerea numelui lui Dumnezeu din paginile istoriei, rezultatul este că se trag linii strâmbe, unde chiar şi cuvintele cele mai frumoase şi nobile îşi pierd semnificaţia lor adevărată. Să ne gândim la cuvinte precum 'libertate', 'bine comun', 'dreptate': private de ancorarea lor în Dumnezeu şi iubirea sa, în Dumnezeu care şi-a arătat chipul său în Isus Cristos, aceste realităţi rămân de multe ori în bătaia intereselor umane, pierzând legătura cu exigenţele de adevăr şi răspundere civilă".

În schimb, a subliniat mai departe Benedict XVI la audienţa cu locuitorii din sătucul Pescopennataro - cu circa 300 de suflete – de unde provine bradul de Crăciun, nimeni nu a reuşit să şteargă istoria de lumină şi iubire începută acum două mii de ani la Betleem:
"Această lumină preaînaltă, pentru care bradul de Crăciun este un semn şi aducere aminte, nu numai că nu a suferit nicio scădere de tensiune la trecerea veacurilor şi a mileniilor, dar continuă să strălucească asupra noastră şi să-l ilumineze pe tot omul care vine în această lume, mai ales când trebuie să trecem prin momente de nesiguranţă şi greutăţi".

Sfântul Părinte a mulţumit pentru darul pomului de Crăciun – un brad alb de 24 de metri, al cărui lemn va fi folosit în scopuri de binefacere – oferit de comunitatea regiunii italiene Molise, condusă la audienţă de episcopul de Isernia, mons. Domenico Scotti. Şi gratitudinea Papei a fost însoţită de o urare în care se resimt adierile Anului Credinţei:
• "Bradul alb pe care aţi binevoit să mi-l dăruiţi (...) exprimă şi credinţa şi religiozitatea locuitorilor din Molise (...) Este îndatorirea fiecăruia dintre voi şi a celor din regiunea voastră să vă alimentaţi fără încetare din acest patrimoniu şi să-l învigoraţi, pentru a răspunde la noile urgenţe sociale şi la actualele provocări culturale, pe linia fidelităţii consolidate şi rodnice faţă de credinţa creştină".

(rv – A. De Carolis/AD)

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.