2012-12-04 16:01:37

Boom de fani, la 24 de ore de la deschiderea unui cont a lui Benedict al XVI-lea pe Twitter


(RV – 4 decembrie 2012) La 24 de ore de la deschiderea unui cont al lui Benedict al XVI-lea pe Twitter, se înregistrează un adevărat boom de fani. Pe contul în limba engleză, în jurul orei 12 de marţi, 4 decembrie, numărul fanilor era de peste 350 de mii. Zeci de mii de contacte s-au înregistrat de asemenea pe conturile în cele şapte alte limbi: spaniolă, italiană, portugheză, germană, poloneză, arabă şi franceză. În total, numărul fanilor a depăşit cifra de 500 de mii.

Despre acest răspuns impresionant al “lumii web” la iniţiativa Papei, colegul nostru Alessandro Gisotti l-a intervievat pe părintele Federico Lombardi, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun:

“Nu mă uimeşte că s-a înregistrat acest mare ecou, căci deja în săptămânile trecute am fost continuu interpelat în legătură cu momentul şi modalitatea prezenţei Papei pe Twitter. Am putut verifica aşadar, mai ales în lumea comunicaţiilor sociale – un mare interes şi aceasta înseamnă că iniţiativa a mers la ţintă şi a dat într-adevăr un semnal de capacitate din partea Sfântului Părinte şi a colaboratorilor săi de a răspunde la aşteptările care sunt în aer”.


Referitor la angajarea Papei într-o iniţiativă ce are de a face mai ales cu cei tineri şi foarte tineri, cu cei născuţi în era digitală, părintele Federico Lombardi a dorit să precizeze:

• “Desigur, ca persoană de o anumită vârstă şi ca multe alte persoane de o anumită vârstă, Papa nu este un “digital înnăscut” şi deci foloseşte reţelele de comunicare în mod diferit faţă de cei foarte tineri. Însă le înţelege importanţa, potenţialitatea şi îndeamnă Biserică să fie prezentă în cadrul lor. Şi este de asemenea foarte disponibil în a oferi Cuvântul său ca mesaj care să circule în reţelele de socializare. Papa este mereu deschis la propunerile plauzibile şi inteligente ale colaboratorilor săi şi gata în a-şi aduce contribuţia pentru a se integra în acest mare dialog al lumii de azi”.

Sfântul Părinte ar urma să trimită primul său “tweet” pe 12 decembrie, în sărbătoarea Fecioarei de la Guadalupe, sub numele de utilizator @pontifex.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.