Căutarea adevărului, sufletul cercetării intelectuale: Benedict XVI, la rugăciunea cu studenţii din Roma

RV 02 dec 2012. Apropierea sărbătorii Naşterii Domnului trezeşte în multe inimi aspiraţia de a schimba ceva în felul de a fi şi de a trăi, de a face ceva care să lase o urmă, un semn, oricât ar fi de mic. Când cineva răspunde la această aspiraţie şi îţi dă o mână de ajutor, o inimă sinceră nu poate decât să se bucure. În această perspectivă poate fi înţeleasă, probabil, mai bine, întâlnirea Papei cu studenţii şi mediile universitare din Roma la începutul Adventului, sîmbătă seară, în bazilica San Pietro. Nu s-a celebrat Sf. Liturghie ci rugăciunea Vesperelor la prima Duminică din Advent.

"Anotimpul" liturgic al Adventului, care în mod ideal conduce paşii către ieslea Pruncului de la Betleem, rămâne întotdeauna o şcoală, a observat Pontiful care a fost ani la rând profesor universitar; dar, a precizat, e o şcoală de altă natură, una în care profesorul şi studentul nu mai au roluri tranşate la fel de riguros, "cursurile" având de fapt un orizont care nu exclude dar depăşeşte creativitatea umană:
• "Celebrând şi trăind cu întreaga Biserică acest itinerar de credinţă, vă veţi da seama că Isus Cristos este singurul Stăpân al cosmosului şi al istoriei, fără de care orice construcţie omenească riscă să se piardă în neant". De aceea, a continuat, "liturgia, trăită în adevăratul ei spirit, este întotdeauna o şcoală fundamentală", pentru a vă face să deveniţi "pietre vii la construcţia Bisericii şi colaboratori ai noii evanghelizări".

În Sacramentul Euharistiei, Dumnezeul cel viu şi adevărat se aproapie atât de mult încât se face hrană care sprijină parcurgerea drumului, un adevăr la care e necesar să ne gândim mai des, cu precădere în aceste timpuri în care – a observat Papa – "întâlnim deseori indiferenţa faţă de Dumnezeu".
• "Vouă vă revine îndatorirea de a da mărturie în sălile universitare pentru Dumnezeul cel apropiat, care se arată şi în căutarea adevărului, sufletul oricărei cercetări intelectuale".

"Dumnezeu", a reluat Papa, "nu s-a închis în cerul său, dar s-a aplecat la vicisitudinile omului, un mare mister care ajunge să depăşească orice posibilă aşteptare". Dumnezeu intră în timpul omului în modul cel mai neaşteptat: "făcându-se copil şi parcurgând etapele vieţii omeneşti, pentru ca toată existenţa noastră – spiritul, sufletul şi trupul, cum ne-a amintit Sf. Paul – să se păstreze fără prihană şi să fie ridicat la înălţimile lui Dumnezeu".

În fine, Benedict XVI a îndemnat comunitatea universitară din Roma să promoveze o reflecţie mai vastă despre credinţă, "poarta pe care Dumnezeu o deschide în viaţa noastră pentru a ne conduce la întâlnirea cu Cristos".
• "Credinţa creştină nu este adeziune la o divinitate generică şi nedefinită, ci la Dumnezeul cel viu care în Isus Cristos, Cuvântul întrupat, a intrat în istoria noastră şi s-a revelat ca Mântuitor al omului. A crede înseamnă a-ţi încredinţa viaţa Celui care, singurul, poate să-i dea plinătate în timp şi să o deschidă la speranţa cea dincolo de timp".

Aici, serviciul audio:

(rv – AD)