Catehism 20. Părintele Kowalczyk: revelaţia lui Dumnezeu este întâlnirea cu Isus

(RV – 20 noiembrie 2012) Omul nu poate să reuşească în efortul de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, ci este Dumnezeu cel care i se face cunoscut, revelându-se, „întâlnindu-l” pe om. Acesta este adevărul credinţei creştine pe care Catehismul Bisericii Catolice îl pune foarte bine în evidenţă în paginile dedicate Revelaţiei. Asupra acestui aspect se opreşte şi părintele iezuit Dariusz Kowalczyk, la rubrica săptămânală dedicată recitirii Catehismului Bisericii Catolice, la 20 de ani de la publicarea acestuia.

• „Săptămâna trecută am spus – urmând Catehismul începând cu numărul 31 – că un Dumnezeu personal poate fi „cunoscut cu certitudine, graţie luminii naturale a raţiunii umane, plecând de la cele create (n.36) Însă, această posibilitate nu se realizează întotdeauna. Papa Pius al XII-lea afirmă că omul întâmpină multe dificultăţi în a-l cunoaşte pe Dumnezeu, printre altele „din cauza tendinţelor nesănătoase ce s-au născut din păcatul originar” (n.37)

Însă nu doar pentru acest motiv noi avem nevoie ca Dumnezeu să ni se reveleze. Cunoaşterea naturală a Absolutului, chiar dacă posibilă, este limitată şi nu ne indică care este proiectul lui Dumnezeu în privinţa omului. Cele trei adevărurile fundamentale ale credinţei noastre, adică Trinitatea, Întruparea şi Harul nu se pot deduce din creaţie. Numai Dumnezeu ni le poate revela.

Credinţa creştină nu este o religie născută din efortul uman de a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Este în schimb un răspuns dat lui Dumnezeu care a voit în mod liber să se reveleze omului. Catehismul ne învaţă că Revelaţia nu este doar suma adevărurilor formulate şi transmise nouă, ci constă înainte de toate în întâlnirea cu Persoana lui Isus Cristos.

Dumnezeu se revelează pe sine aşa cum este dintotdeauna, adică comuniune dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi vrea să ne facă capabili de a-i răspunde şi de a-l iubi. Aşadar, Dumnezeu nu ne comunică doar cunoaşterea lucrurilor ci – aşa cum citim în Catehism – „vrea să comunice propria viaţă divină oamenilor, pentru a-i face fii adoptivi” (n.52) Astfel, credinţa nu constă în a afirma că Dumnezeu există, ci în încrederea că graţie iubirii lui Dumnezeu devenim părtaşi la viaţa sa eternă. Părinţii Bisericii spuneau: „Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să devină Dumnezeu”. Nu aşa cum promitea satana în Paradis, ci prin harul lui Dumnezeu.”

Aici, serviciul audio: