Elogiul bătrâneţii: editorialul părintelui Federico Lombardi, la rubrica „Octava Dies”
(RV – 19 noiembrie 2012) Recenta vizită a Papei la o casă de bătrâni din Roma,
gestionată de Comunitatea „Sfântul Egidiu” (luni, 11 noiembrie), a reprezentat nu
doar un moment emoţionant, dar şi un prilej pentru a reflecta asupra valorii vieţii,
în orice moment, inclusiv la vârsta a treia, pe care Sfântul Părinte o numeşte „frumoasă”.
Să aflăm de ce, ascultând editorialul părintelui Federico Lombardi, la rubrica săptămânală
„Octava Dies”, a Centrului de Televiziune Vatican:
• „Vizita Papei la o
casă de bătrâni, luni, 11 noiembrie, reprezintă cu siguranţă unul din acele momente
fericite în care numeroase persoane înţeleg cu uşurinţă că gesturile şi cuvintele
Sfântului Părinte sunt un preţios mesaj pentru ei, şi nu doar pentru un mic grup de
privilegiaţi care l-au putut întâlni personal.
Vârstnic printre vârstnici,
Benedict al XVI-lea li s-a adresat celor din generaţia sa cu spontaneitate, spunând
că „ştie bine care sunt dificultăţile, problemele şi limitele acestei vârste”. Spre
deosebire de predecesorul său, el nu împărtăşeşte situaţia vârstnicului bolnav şi
invalid, ci doar cea a vârstnicului, şi explică valoarea specifică a acestei vârste
ca o senină şi răbdătoare acceptare a limitelor bătrâneţii, continuând se ştie iubiţi
de Dumnezeu şi împărtăşind cu ceilalţi „înţelepciunii vieţii”.
Vârstnicul
„este ca o carte deschisă în care tinerele generaţii pot găsi indicaţii preţioase
pentru parcursul vieţii”. Nu este vorba de umplerea artificială a timpului bătrâneţii
cu lucruri de făcut, ci de a comunica o înţelepciune a inimii care ştie să distingă
esenţialul de secundar, ceea ce durează de ceea ce este trecător.
Desigur,
acest lucru nu se improvizează, pentru că într-un anumit sens – mai ales atunci când
se suferă cu adevărat – bătrâneţea este momentul adevărului, cel în care – aşa cum
scrie Romano Guardini – “contingentul lasă să se întrevadă absolutul”.
Aşteptarea
umplută cu rugăciune deschide largi orizonturi, iar Papa le cere vârstnicilor să se
roage pentru săraci, pentru pace, pentru încetarea violenţelor, pentru Biserică, pentru
el. Iar rugăciunea vârstnicilor este puternică, pentru că pentru un bătrân care crede
şi speră să fie mai aproape de Dumnezeu şi de Sfinţi, şi în familiaritate cu ei, linia
de trecere se face tot mai transparentă.
De aceşti bătrâni avem foarte mare
nevoie şi ştim că sunt o foarte mare bogăţie. De aceea trebuie să-i ţinem cu iubire
în mijlocul nostru, astfel încât toţi să poată spune cu spirit cu convingere, împreună
cu Papa: „Este frumos să fii bătrân!”